Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Noi atacuri cu drone rusești la granița României. Aeronave F-16 și Eurofighter Typhoon – ridicate

24 Nov. 2025, 08:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Nov. 2025, 08:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie, în proximitatea frontierei cu România, a anunțat Ministerul Apărării Naționale al țării vecine (MApN).

Sistemele de monitorizare radar au detectat ținte aeriene pe direcția Ismail, iar două aeronave Eurofighter Typhoon ale aliaților germani, din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au fost ridicate de la sol în vederea monitorizării situației aeriene.

Dronele au dispărut de pe radar, raportându-se la scurt timp explozii în Ismail.

„Nu au fost înregistrate pătrunderi de vehicule aeriene fără pilot în spațiul aerian al României, iar aeronavele Eurofighter Typhoon au revenit în Baza 57 Aeriană la ora 01.01”, a informat MApN.

La 01.45, ca urmare a detectării unor ținte aeriene la 30 kilometri Nord de Insula Șerpilor, cu posibile evoluții spre Vâlcov, Chilia sau Ismail, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române au primit ordin de decolare. La 02.20, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea.

Pe timpul misiunii, aeronavele F-16 au raportat ținte aeriene la diferite distanțe de Ismail, fiind apoi observate explozii pe partea ucraineană. Nici de această dată nu au fost înregistrate pătrunderi de drone în spațiul aerian național, iar aeronavele F-16 au revenit în Baza 86 Aeriană la ora 03.51.

„Ministerul Apărării Naționale se află în contact permanent cu aliații și acționează pentru garantarea securității României și a Flancului Estic al NATO”, a mai transmis MApN.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!