Noi provocări în zona de securitate. Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de a Control (CUC) a cerut demararea unor cercetări la nivelul Comandamentului Militar Întrunit cu privire la comportamentul sfidător manifestat de un comandant din cadrul contingentului militar al Federației Ruse în Forțele Mixte de Menținere a Păcii.
”La 7 mai, militarul rus s-a prezentat la complexul memorial „Capul de Pod Șerpeni”, unde se desfășura un eveniment public, purtând pe uniformă elemente neprevăzute în actele Comisiei Unificate de Control și interzise de legislația Republicii Moldova. Aceste acțiuni provocatoare au fost urmate de o serie de comentarii manipulatorii în mass-media, în încercarea eșuată de a pasa responsabilitatea pe reprezentanții autorităților de aplicare a legii”, anunță reprezentanții CUC.
În context, delegații Chișinăului au înaintat o declarație, prin care au chemat componentele CUC să abandoneze abordările contraproductive, confruntările inutile și alte acțiuni capabile să tensioneze și mai mult atmosfera de lucru pe platforma Comisiei.
Incidentul este în curs de examinare și de către organele de drept ale Republicii Moldova în conformitate cu legislația națională.