Curs valutar
  • EUR
    20.1669
    0.1572%
  • USD
    17.6678
    0.6186%
  • RUB
    0.2096
    0.4294%
  • RON
    3.8213
    -0.055%
  • UAH
    0.3937
    0.4572%

Toate știrile

24 septembrie 2026

Norul toxic din Pakistan și India poate fi văzut din satelit. Nivelul poluării, de 110 mai mare decât normalul

12 Nov. 2024, 08:51
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2024, 08:51 // În Lume //  Realitatea.md

Nivelurile record de ceață toxică densă care au acoperit estul Pakistanului și nordul Indiei începând de luna trecută pot fi văzute în imaginile surprinzătoare din satelit, notează CNN, potrivit antena3.ro.

Un nor uriaș de smog (un cuvânt format in limba engleză din smoke-fum și fog-ceață) gri acoperă provincia Punjab din Pakistan și se întinde spre est în India, deasupra capitalei New Delhi și nu numai, arată imaginile prin satelit de la NASA Worldview.

Poluarea a obligat autoritățile din Pakistan să închidă școlile și spațiile publice, deoarece smogul înțepător amenință sănătatea a zeci de milioane de oameni. Imaginile din orașele pakistaneze Lahore și Multan din acest weekend arată ceața întunecată care înghite străzile și blochează vederea clădirilor.

Poluarea din regiune crește în fiecare iarnă, când o ceață galbenă amenințătoare acoperă cerul din cauza unei combinații de agricultori care ard deșeuri agricole, centrale electrice pe bază de cărbune, trafic și zile fără vânt. Calitatea aerului se înrăutățește iarna, deoarece aerul mai rece și mai uscat reține poluarea, în loc să o îndepărteze, așa cum face aerul cald când se ridică.

Deși marile orașe din Asia de Sud suferă în fiecare an din cauza smogului otrăvitor, oficialii din Lahore, al doilea oraș ca mărime din Pakistan, au caracterizat acest sezon drept unul fără precedent.

Indicele calității aerului a depășit de peste 3 ori nivelul normal

Indicele calității aerului în unele părți din Punjab, cea mai populată provincie pakistaneză cu 127 de milioane de locuitori, a depășit valoarea de 1 000 de mai multe ori în ultima săptămână, potrivit IQAir, care urmărește calitatea aerului la nivel mondial. O valoare de peste 300 este considerată periculoasă pentru sănătate.

Luni, în orașul Multan din Punjab, valoarea pentru cel mai mic și mai periculos poluant, PM2,5, a fost de peste 110 ori mai mare decât nivelurile de siguranță stabilite de Organizația Mondială a Sănătății.

Atunci când este inhalat, PM2,5 pătrunde adânc în țesutul pulmonar, unde poate ajunge în sânge. Acesta provine din surse precum arderea combustibililor fosili, furtunile de praf și incendiile de vegetație și a fost asociat cu astmul, bolile cardiace și pulmonare, cancerul și alte boli respiratorii, precum și cu tulburări cognitive la copii.

Spitalele și clinicile din Pakistan au fost inundate de pacienți care sufereau din cauza efectelor poluării, oficialii din domeniul sănătății din Punjab declarând că peste 30 000 de persoane au fost tratate pentru afecțiuni respiratorii în districtele afectate de smog, potrivit Associated Press.

Agenția pakistaneză pentru protecția mediului a declarat duminică că a existat „o creștere fără precedent a numărului de pacienți cu boli pulmonare și respiratorii, alergii, iritații ale ochilor și gâtului” în districtele Faisalabad, Multan și Gujranwala, unde nivelurile medii ale calității aerului au fost „alarmant de periculoase”.

Școlile și birourile guvernamentale primiseră deja ordin să fie închise până la 17 noiembrie, inclusiv în capitala provinciei, Lahore. Vineri, autoritățile din Punjab au închis toate parcurile, locurile de joacă, muzeele, grădinile zoologice și siturile istorice din 18 districte timp de 10 zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
24 Sept. 2026, 14:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
24 Sept. 2026, 14:23 // Slider //  Realitatea.md

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului au convenit să intensifice dialogul pentru soluționarea problemelor curente ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Decizia a fost luată în cadrul întrevederii din 24 septembrie, desfășurată la sediul Misiunii OSCE în Moldova de la Tiraspol.

Potrivit declarației Misiunii OSCE, discuțiile au avut loc în prezența mediatorilor și observatorilor din procesul de reglementare transnistreană. Părțile au convenit să intensifice interacțiunea, inclusiv la nivelul grupurilor de lucru de experți.

Unul dintre subiectele abordate a vizat punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din Tiraspol și Rîbnița. Partea moldovenească urmează să întreprindă măsurile necesare pentru clarificarea actelor normative relevante, astfel încât aceste puncte să funcționeze eficient, în conformitate cu acordurile convenite anterior.

Un alt subiect a fost situația Liceului „Evrika” din Rîbnița, cu predare în grafia latină. Potrivit OSCE, partea transnistreană va continua eforturile pentru elaborarea și aplicarea mecanismului de transfer al imobilelor de pe strada Gagarin 14 în patrimoniul liceului.

Partenerii internaționali urmează să sprijine părțile în stabilirea garanțiilor necesare și în aducerea clădirilor într-o stare corespunzătoare pentru desfășurarea procesului educațional.

La întrevedere a fost discutată și situația Liceului „Ștefan cel Mare și Sfînt” din Grigoriopol. Chișinăul și Tiraspolul au convenit să interacționeze pentru identificarea unor spații adecvate pentru funcționarea instituției de învățământ cu predare în grafia latină.

De asemenea, reprezentanții politici au stabilit să organizeze o nouă întrevedere până la sfârșitul anului 2026.