Republica Moldova ar putea afla sâmbătă, 11 iulie, numele candidatului la funcția de prim-ministru. Președinta Maia Sandu va susține un briefing de presă în urma consultărilor privind desemnarea candidatului pentru șefia Guvernului.
Briefingul va începe la ora 11:00 și va avea loc la sediul Președinției Republicii Moldova.
În cadrul declarațiilor este așteptat anunțul privind persoana propusă pentru funcția de prim-ministru, după consultările desfășurate de șefa statului.
Realitatea TV și RLIVE.MD vor transmite în direct briefingul susținut de Maia Sandu, începând cu ora 11:00.

