Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a făcut publice noile prețuri ale carburanților, iar prin urmare, vineri, 25 noiembrie 2022, benzina se ieftinește cu 21 bani, iar motorina se ieftinește cu 20 bani.
Astfel, vineri, un litru de benzină va costa 25,52 lei, iar unul de motorină va putea fi cumpărat cu 25,55 lei.
De menționat că, de la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la legea produselor petroliere, iar ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.
Intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării este amânată, însă autoritățile caută soluții pentru ca angajații din sectorul public să primească venituri suplimentare până la sfârșitul anului. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, spune că sunt analizate cheltuielile bugetare, măsurile fiscale și posibilitățile de colectare a unor venituri suplimentare.
„Suntem în proces foarte intens de a identifica soluții. Facem și politica fiscală în paralel, dar nu am uitat nici de această promisiune și încercăm să ne ținem de cuvânt”, a declarat Victoria Belous pentru Ziarul de Gardă.
Potrivit ministrei, pentru a identifica banii necesari sunt analizate cheltuielile planificate pentru 2026. Printre măsurile luate în calcul se numără și impozitarea coletelor, care ar urma să intre în vigoare de la 1 octombrie, dar și îmbunătățirea colectării taxelor.
„Încercăm să revizuim cheltuielile care vor fi pentru anul 2026. Avem o măsură propusă în politica fiscală, TVA pentru colete, cu termen de intrare în vigoare de la 1 octombrie. Încercăm să fortificăm activitatea pe conformare a celor care achită impozit și taxe”, a explicat Belous.
Ministra Finanțelor a precizat că, pentru acest an, autoritățile nu pregătesc alte taxe noi în afară de cea pentru colete.
„Dacă vorbim de taxe noi, singura taxă propusă pentru anul acesta este TVA la colete. Alte taxe nu sunt”, a afirmat Victoria Belous.
Totodată, ministra a confirmat că promisiunea privind majorarea veniturilor angajaților din sectorul public rămâne valabilă.
„Ne gândim să alocăm venituri suplimentare pentru plățile salariale”, a declarat Belous.
Întrebată dacă majorările îi vizează în special pe profesori, ministra a precizat că se discută despre întreg sectorul public: „Încercăm să înțelegem promisiunea pentru tot sectorul public”.
Între timp, Federația Sindicală a Educației și Științei a anunțat că va organiza proteste dacă majorările salariale prevăzute de Legea nr. 270 nu vor fi aplicate de la 1 septembrie. Sindicaliștii cer Guvernului un calendar „concret, clar și asumat” și susțin că eventualele compensații nu pot înlocui majorările salariale.
La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că o soluție pentru majorarea salariilor profesorilor va fi găsită în cel mult două săptămâni, până la începutul anului școlar.
Autoritățile au analizat mai multe variante, inclusiv acordarea unor compensații financiare provizorii de 3.000–4.000 de lei, în funcție de norma didactică și alte criterii. Sindicaliștii susțin însă că aceste compensații nu pot înlocui aplicarea efectivă a majorărilor salariale de la 1 septembrie.