Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Nu-l așteaptă zile bune! Pedeapsa primită de un tânăr, pentru că a comis mai multe furturi

10 Oct. 2022, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Oct. 2022, 10:29 // Societate //  Realitatea.md

Un tânăr în vârstă de 24 ani, a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru săvârșirea a patru episoade de furt. Conform acuzațiilor aduse de către procurori, bărbatul este învinuit că, în perioada anilor 2020-2022, a comis patru episoade de furt, atât de la persoane fizice cât și din unele centre comerciale, sustrăgând bunuri în valoare de la 4000 la 10000 lei.

„Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor de care a fost acuzat. Prin urmare, judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificare, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Responsabilii spun că persoana dată nu este la prima abatere de ordin penal, acesta fiind anterior judecat pentru comiterea unor infracțiuni similare.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Mai mult, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părților vătămate a prejudiciului material cauzat în mărime totală de 15 222 lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 19:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 19:01 // Slider //  Ana Panaguța

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat în avans aproximativ 1,044 miliarde de lei prestatorilor de servicii medicale din Republica Moldova, pentru asistența medicală care urmează să fie acordată populației în luna noiembrie.

Din suma totală, peste 978 de milioane de lei au ajuns la instituțiile medicale publice, iar alte peste 65 de milioane de lei au fost transferate prestatorilor privați.

Potrivit CNAM, plățile anticipate permit instituțiilor medicale să asigure continuitatea serviciilor pentru persoanele asigurate și să respecte standardele de volum și calitate prevăzute în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.

Banii sunt transferați în două etape. La începutul fiecărei luni, CNAM achită în avans 80% din suma planificată, iar restul este virat la sfârșitul perioadei de raportare, în funcție de serviciile prestate și în limita prevederilor contractuale.

Compania precizează că transferurile pentru serviciile medicale sunt posibile datorită achitării primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală de către cetățeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!