Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Nu te-ai vaccinat, „nu poți studia și nici măcar nu poți cumpăra mâncare”. Țara care pune presiune pe antivaxeri

24 Mai 2021, 17:51
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
24 Mai 2021, 17:51 // În Lume //  Realitatea.md

Arabia Saudită pune presiune asupra scepticilor vaccinării anti-Covid și anunță noi măsuri dure. Le interzice pelerinajele și călătoriile în străinătate, le blochează accesul în universități, mall-uri și birouri, regulile fiind impuse în încercarea de a spori numărul celor imunizați.

Experții în sănătate din Arabia Saudită spun că cei care se opun vaccinării pun în pericol eforturile globale de combatere a pandemiei, așa că autoritățile anunță noi restricții care îi vizează pe aceștia.

Riadul vrea să relanseze turismul, evenimentele sportive şi de divertisment, sectoare serios afectate de criza sanitară şi esenţiale pentru planul „Vision 2030”.

Autoritățile au interzis participarea celor nevaccinați la pelerinajul musulman Omra, o măsură similară urmând să fie luată și pentru marele pelerinaj anual Hajj.

Arabia Saudită a anunțat că, începând cu 1 august, vaccinarea va fi condiție obligatorie pentru accesul în instituții publice și private, în instituții de învățământ, în zonele de divertisment și chiar în transportul public.

Aceste măsuri vin pe fondul unor alte restricții care generaseră deja discuții.

De altfel, de la începutul lunii mai, numai cetățenilor vaccinați sau imunizați li s-a permis să călătorească în străinătate.

Tot în mai, autoritățile au anunțat că toţi angajaţii trebuie să fie vaccinaţi anti-Covid pentru a putea merge la muncă. Măsura se referă atât la angajații din domeniul public, cât și la cei din sectorul privat.

Anunțul Guvernului a stârnit valuri de nemulțumiri, concretizate prin mesajele distribuite pe rețelele de socializare.

„Nu pot călători! Nu pot funcționa! Nu pot merge în locuri publice! Nici măcar nu pot cumpăra mâncare! Nu pot studia!”, a scris un utilizator pe Twitter.

Și alte guverne din regiune au adoptat măsuri similare celor din Arabia Saudită. Astfel, în Emiratele Arabe Unite, Dubai a anunțat în luna mai că persoanele care nu s-au vaccinat nu vor putea asista la evenimente sportive sau la concerte. Săptămâna trecută, Bahrainul a anunțat că ia în calcul restricții temporare care să autorizeze accesul în centrele comerciale, restaurante, sălile de cinema şi saloane de înfrumusețare doar pentru persoanele imunizate.

Ministerul sănătății din Arabia Saudită, care are o populație de peste 34 de milioane de locuitori, spune că a administrat peste 12 milioane de doze de vaccin coronavirus.

Țara a raportat peste 440.000 de cazuri de coronavirus și peste 7.200 de decese.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!