Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

O colecție rară de mărci poștale, plicuri și cărți poștale, emise între anii 1991-2023, expuse la Parlament

09 Oct. 2023, 17:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Oct. 2023, 17:11 // Societate //  Realitatea.md

O selecție de mărci poștale, plicuri și cărți poștale, emise din 1991 și până în prezent, sunt expuse la Parlament. Expoziția specială „Marca poștală – atribut al suveranității țării” aduce în prim-plan bogata moștenire poștală a țării noastre și celebrează importanța și semnificația mărcilor poștale, în contextul Zilei mondiale a poştei, marcată anual la data de 9 octombrie.

Expoziția prezintă serii impresionante de mărci poștale emise în perioada 1991-2023, plicuri „prima zi a emisiunii”, plicuri și cărți poștale cu marca fixă, alături de alte piese poștale semnificative. Fiecare element expus reprezintă o poveste, un simbol al istoriei noastre, care ilustrează evoluția și diversitatea însemnelor poștale ale Republicii Moldova de-a lungul anilor.

La 23 iunie 1991, în ziua primei aniversări de la proclamarea suveranității Republicii Moldova, a fost dat startul emiterii mărcilor poștale, marcând astfel începutul unei tradiții remarcabile. Prima emisiune introdusă în circuitul poștal a fost compusă din trei mărci poștale ce ilustrează simbolurile de stat – Stema și Drapelul.

De atunci și până în prezent, au fost emise 1300 de mărci poștale, 326 de plicuri cu marca fixă, 178 de cărți poștale cu marca fixă și 682 ștampile poștale ocazionale. Aceste piese poștale diversificate acoperă o gamă largă de tematici, de la evenimente de ordin național și internațional, personalități marcante, la reprezentări ale florei, faunei, sportului și multe altele.

Expoziția „Marca poștală – atribut al suveranității țării” este organizată de Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, care marchează, în acest an, 30 de ani de la fondare. Aceasta va fi deschisă pentru vizitatori până la sfârșitul lunii octombrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 19:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 19:40 // Slider //  Victoria Laur

Ministrul Vladimir Bolea a vorbit despre reutilizarea apelor uzat la Conferința de Extindere a UE. Oficialul a făcut referire la situația din alte state și a relatat cum ar putea face față Moldova secării râurilor și insuficienței resursei naturale.

Funcționarul a relatat că obiectivul de bază al Ministerului Infrastructurii este ca apa să ajungă în casele oamenilor. În același timp, în opinia sa, autoritatea trebuie să acționeze de comun cu Ministerul Agriculturii și cel al Mediului, pentru a proteja natura și resursele disponibile ale țării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Noi toți trebuie să lucrăm anume la domeniul de protecție și de protejare a mediului, naturii noastre și a resurselor naturale, care ne-au demonstrat într-o singură secundă că de ușor să finalizează și cât e de complicat să faci față atunci unor intemperii naturale, când pur și simplu apa dispare. Ea pur și simplu într-o secundă dispare. Noi trebuie să înțelegem cât de scump este ceea ce ni se pare că o avem sub orice formă, când vrem și cum vrem. Și nu este așa”, a spus ministrul.

Oficialul a precizat că tratarea apei uzate, așa cum se întâmplă întâmplă în Israel și în Spania, ar putea reprezenta o soluție pentru Moldova.