Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

O delegație de antreprenori din țara noastă participă la o Misiune Economică în Egipt

14 Oct. 2022, 09:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Oct. 2022, 09:34 // Actualitate //  Realitatea.md

În perioada 10 – 14 octombrie 2022, 17 agenți economici din Republica Moldova (reprezentanți ai companiilor Floarea Soarelui SA, ÎS Aeroportul Internațional Mărculești, JLC SA, Maestro Nut SRL, Demir Agro SRL, Incomlac SA, Nisivinex GRUP SRL, Meltan SRL, Mistin ComSRL, ÎM Grisan Hamb SA, Dalmors-Grup SRL, Cornus Management SRL, CI Bonaro Agro Gup, Promar-TUR SRL, Nova-Plum-Fruct SRL) participă la o Misiune Economică în Republica Arabă Egipt.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Camera de Comerț din Cairo și USAID Moldova.

Delegația oamenilor de afaceri este parte componentă a delegației Republicii Moldova condusă de Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu POPESCU. Din delegație fac parte Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir BOLEA, Secretarul de Stat al Ministerului Economiei Vadim GUMENE și Președintele CCI a RM Sergiu HAREA.

La data de 11 octombrie a avut loc Forumul Economic Republica Moldova – Republica Arabă Egipt, cu participarea demnitarilor de rang înalt din ambele state. În cadrul forumului a fost semnat Protocolul de Cooperare între Camera de Comerț din Cairo și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Acest Protocol are ca scop stabilirea unui cadru practic pentru dezvoltarea relațiilor de afaceri și stabilirea procedurilor de cooperare, care pot contribui la punerea în aplicare a obiectivelor economice reciproce. Am convenit să organizăm expoziții și forumuri pentru o mai bună cunoaștere a antreprenorilor, să promovăm produsele/serviciile, ceea ce va duce la creșterea comerțului dintre statele noastre.” a menționat Sergiu HAREA.

Programul Misiunii Economice mai prevede:

❖ Vizită la companiile din Cairo;

❖ Vizita expoziției AGRENA 2022 – cel mai mare târg de păsări, animale și pește din Orientul Mijlociu.

Obiectivele Misiunii Economice în Cairo: consolidarea şi extinderea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Egipt – o piață de 102 milioane de consumatori și o platformă de acces către piețele din Nordul Africii; identificarea unor domenii atractive de cooperare ce vor genera noi premise de dezvoltare continuă a relaţiilor moldo-egiptene şi a unor parteneriate viabile între mediul de afaceri din ţările noastre.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova