Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

O deputată PSRM acuză conducerea Parlamentului că ar ascunde o scrisoare de la Consiliul Europei. Despre ce este vorba

03 Feb. 2022, 12:06
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
03 Feb. 2022, 12:06 // Politica //  Realitatea.md

Deputata fracțiunii PSRM în Parlament, Adela Răileanu a cerut să fie făcută publică o scrisoare semnată de directorul general pentru drepturile omului și a statului de drept al Consiliului Europei. Răileanu spune că în acel document, înaltul oficial își exprimă mai multe rezerve față de ultimele modificări la codul serviciilor media audiovizuale, și anume la capitolul Teleradio Moldova. Prezența acestei scrisori a fost confirmată de deputatul PSRM, Vlad Bătrâncea.

„Este grav că documentul nu a fost făcut public imediat, or opinia Consiliului Europei nu poate fi ascunsă prin sertare. Moldova este sub monitorizarea acestei structuri și este obligatoriu să respectăm expertizele acestei instituții.

Solicit ca documentul să fie făcut public și dacă sunt și cele 12 foi din anexă, la care nu avem acces, pentru a vedea care sunt rezervele și recomandările înaltului for european și ce măsuri ar trebui întreprinse în legislația audiovizualului pentru a o racorda la standardele solicitate de Consiliul Europei”, a declarat Adela Răileanu în debutul ședinței Parlamentului.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu a declarat că, scrisoarea a fost remisă Comisiei de profil, după care a mai adăugat că va face documentul public.

„Eu sunt mai mult decât sigur că colegii de la Consiliul Europei s-au convins cât de puțin trebuie să faci și să intervii pentru ca să dispară cel puțin de la televiziunea și radioul național propaganda. Dar neapărat o să publicăm și o să prezentăm toate argumentele necesare colegilor de la Consiliul Europei”, a declarat Igor Grosu.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!