Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

O dronă a intrat în spațiul aerian al României. Oamenii, avertizați printr-un mesaj RO-Alert

24 Sept. 2026, 08:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Valentina Buza
24 Sept. 2026, 08:23 // În Lume //  Valentina Buza

O țintă aeriană detectată joi dimineață în apropierea graniței cu România a pătruns în spațiul aerian prin nordul județului Botoșani, anunță Ministerul Apărării Naționale din România. Două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației, iar populația din județele Botoșani și Suceava a fost avertizată printr-un mesaj RO-Alert.

Potrivit MApN, sistemul de supraveghere radar a detectat în dimineața zilei de joi, 24 septembrie, o țintă aeriană care se deplasa pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani, scrie antena3.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea pentru a monitoriza situația.

Ministerul Apărării precizează că, potrivit semnalelor radar, ținta aeriană a pătruns ulterior în spațiul aerian al României prin nordul județului Botoșani.

Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea alertării populației din județele Botoșani și Suceava. La ora 06:26 a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Alertă și în Tulcea, în cursul nopții

Un alt incident a avut loc în noaptea de 23 spre 24 septembrie, în apropierea graniței cu România. Potrivit MApN, un grup de ținte aeriene a fost detectat pe teritoriul Ucrainei, la nord de localitatea Chilia Veche.

Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au decolat de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situației.

La ora 04:41, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea. Alerta aeriană pentru această zonă a încetat la ora 05:44.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în dimineața zilei de 24 septembrie, câte aparate de zbor fără pilot au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

ULTIMA ORĂ! Două aparate de zbor fără pilot au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!