Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

O femeie din Rușia și-a vândut bebelușul pentru 3.600 de dolari! Motivul i-a șocat pe polițiști

18 Iul. 2022, 07:04
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
18 Iul. 2022, 07:04 // În Lume //  Redacția Realitatea

O femeie din Rusia în vârstă de 33 de ani și-a vândut nou-născutul pentru a plăti o rinoplastie în valoare de 3.600 de dolari. 

Femeia, al cărei nume nu a fost dezvăluit de presa rusă, a fost reținută de polițiști la sfârșitul lunii mai, fiind suspectată de trafic de persoane. Ea a născut un băiețel, pe 25 aprilie 2022, la un spital din orașul Kaspiysk, din sudul țării, după care l-a vândut cinci zile mai târziu unui cuplu local care doreau să devină părinți, potrivit nypost.com,

Potrivit unei declarații a oficialilor ruși, obținută de Newsflash, mama considerată fără inimă s-a întâlnit „cu un rezident local și a acceptat să-l predea pe fiul ei nou-născut, aflat în stare clară de neputință, pentru o recompensă de 200.000 de ruble (3.200 USD)”.

În ziua în care l-a predat pe băiat, ea ar fi semnat în fața noilor părinți o „renuntare la drepturile copilului”. În schimb, atunci, ea a primit o mică plată în avans de 360 ​​USD. Aproximativ patru săptămâni mai târziu, pe 26 mai, se crede că femeia a primit și restul banilor, dar poliția a fost anunțată la scurt timp după aceea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nu este clar cine a contactat polițiștii, dar cert este că femeia a fost luată rapid în custodie, împreună cu perechea care l-a adoptat ilegal pe băiatul nou-născut. Noii părinți ar fi spus anchetatorilor că femeia le-a dat bebelușul și certificatul de naștere, dar au negat că a plătit direct pentru copil.

Ei au spus că mama a cerut ulterior 3.200 USD pentru costul unei operații la nas, pentru „o respirație mai bună”, și că s-au bucurat să accepte tranzacția.

„În prezent, se desfășoară o serie de investigații, menite să stabilească toate împrejurările infracțiunii comise și să consolideze dovezile vinovăției suspectei din acest caz. Este suspectată de săvârșirea unei infracțiuni în temeiul paragrafului „h” din partea 2 a art. 127.1 din Codul Penal al Federației Ruse (cumpărare și vânzare săvârșite în legătură cu o persoană aflată în stare de neputință, cunoscută de vinovat)”, se arată într-un comunicatul oficial al autorităților rusești.

Între timp, oficialii nu au dezvăluit cine are în prezent grijă de băiețel, care are acum vârsta de două luni.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!