Desemnarea președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție (CSJ) ar urma să fie făcută de către Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). O asemenea propunere se regăsește într-un proiect de lege al Partidului Acțiune și Solidaritate, care va fi înregistrat în Parlament. Anunțul a fost făcut astăzi de către deputatul PAS, ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco.
Potrivit actualei legii, care încă este în vigoare, interimatul funcției de președinte al CSJ este asigurat, în virtutea unor circumstanțe, în afara unei decizii a CSM.
Prin proiectul de lege pe care-l propune PAS, se propune ca decizia cu privire la președintele interimar al CSJ să fie luată de instituția care, în conformitate cu standardele constituționale, asigură administrarea justiției – CSM.
Amintim că, tot astăzi, Litvinenco a anunțat și alte două inițiative legislative care prevăd ca șefii instituțiilor din subordinea Parlamentului să poată fi revocați din funcție, dacă demonstrează o muncă ineficientă, precum și schimbarea statutului și numirii directorului Serviciului Fiscal de Stat și cel Vamal.
