Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

O moldoveancă a moștenit 1 milion de euro de la italianul de care îngrijea în ultimii ani de viață

05 Sept. 2023, 11:07
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Sept. 2023, 11:07 // Societate //  Realitatea.md

O femeie de 27 de ani a moștenit 1 milion de euro după moartea italianului bogat și bătrân pe care l-a îngrijit în ultimii ani de viață. Familia acestuia, însă, este convinsă că la mijloc a fost vorba de o înșelăciune și i-a făcut tinerei din Moldova o plângere penală.

Tatiana Crihan, o moldoveancă de 27 de ani, l-a îngrijit în ultimii ani de viață pe Guido Carlo Corni, un stomatolog bogat din Genova. Acesta a murit în 2015, la vârsta de 91 de ani, lăsându-i femeii o moștenire de 1 milion de euro, relatează presa locală.

Când a aflat că principala beneficiară a averii bătrânului este fosta îngrijitoare, familia a depus plângere la autorități împotriva acesteia, acuzând-o de înșelăciune. Rudele spun că bătrânul nu era în deplinătatea facultăților mintale în ultima perioadă a vieții, iar femeia care-l îngrijea a profitat de acest lucru și l-a determinat să semneze două polițe de asigurare de viață pentru suma de 1 milion de euro pe care era trecută ea drept beneficiară.

În cursul cercetărilor, anchetatorii au descoperit că, inițial, în acele polițe a fost trecut drept beneficiar un nepot al bătrânului, însă după numai două zile s-a răzgândit și a schimbat numele cu cel al îngrijitoarei. Însă anchetatorii nu au găsit nicio probă care să susțină acuzațiile familiei, așa că dosarul a fost închis la începutul acestui an. Dar nepotul bătrânului a decedat luna aceasta, iar acum soția lui este cea care a înaintat în justiție o nouă acțiune împotriva femeii care a moștenit milionul de euro.

Avocații au cerut o despăgubire și de la instituția care a încheiat polițele, acuzând-o că nu a verificat starea de sănătate mintală a bătrânului la momentul emiterii documentelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 15:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
02 Oct. 2026, 15:14 // Slider //  Vlada Ciorici

Premierul italian Giorgia Meloni solicită Comisiei Europene mai mult spațiu de manevră pentru a sprijini populația și companiile afectate de scumpirea energiei, argumentând că inflația ridicată majorează cheltuielile statului care se lovesc de regulile fiscale europene tot mai restrictive. Într-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, Meloni avertizează că piețele europene de energie sunt „extrem de tensionate”, pe fondul crizei prelungite din Orientul Mijlociu.

Premierul italian Giorgia Meloni cere din nou Comisiei Europene să relaxeze regulile fiscale ale UE, argumentând că inflația în creștere, alimentată de explozia prețurilor la energie, pune presiune asupra gospodăriilor și companiilor, potrivit unei scrisori consultate de Euronews.

Într-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și consultată de Euronews, Meloni afirmă că prelungirea crizei din Orientul Mijlociu a făcut ca piețele europene de energie să fie „extrem de tensionate”, prețul petrolului crescând cu aproape 80%, iar cel al gazelor cu până la 156%.

„În acest context, traiectoriile convenite ale cheltuielilor nete în cadrul fiscal european lasă un spațiu limitat pentru atenuarea impactului asupra gospodăriilor și companiilor fără a recurge la măsuri de înăsprire fiscală, într-un moment în care există riscuri semnificative de deteriorare a perspectivelor economice”, a adăugat Meloni.

Italia, care se pregătește pentru alegeri anul viitor, are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale datoriei publice raportate la PIB din UE, fiind depășită doar de Grecia, care a solicitat recent Comisiei o flexibilizare similară a regulilor fiscale.

Lidera italiană susține că guvernele încasează venituri fiscale mai mari ca urmare a creșterilor prețurilor, însă regulile fiscale ale UE îngreunează folosirea acestor venituri suplimentare pentru măsuri temporare de sprijin în domeniul energiei.

Inflația mai ridicată majorează automat veniturile din impozite indirecte, precum TVA, însă utilizarea acestor încasări suplimentare pentru finanțarea unor măsuri care reduc costurile cu energia poate fi considerată o măsură fiscală discreționară și se poate lovi de limitele impuse prin traiectoriile naționale de cheltuieli convenite, a arătat Meloni.

Soluția lui Meloni

Ca soluție, lidera italiană cere Bruxellesului să recunoască faptul că o parte din cheltuielile suplimentare nu rezultă din decizia guvernelor de a cheltui mai mult, ci din faptul că inflația majorează automat costul obligațiilor deja existente.

Meloni dorește ca executivul european să găsească o modalitate prin care cel puțin o parte din aceste venituri suplimentare să poată fi folosită pentru „măsuri temporare și țintite” menite să reducă impactul prețurilor ridicate la energie, o abordare recomandată în repetate rânduri de oficialii UE.

Regulile bugetare ale UE limitează ritmul în care guvernele își pot majora cheltuielile, în funcție de nivelurile convenite în planurile lor bugetare. Însă, atunci când inflația crește peste estimări, anumite cheltuieli ale statului se majorează automat, de exemplu, pensiile indexate în funcție de costul vieții, lăsând guvernelor mai puțin spațiu pentru a absorbi aceste costuri suplimentare.

Cadrul fiscal al UE stabilește limitele naționale de cheltuieli în termeni nominali, ceea ce înseamnă că guvernele nu pot pur și simplu să majoreze cheltuielile atunci când inflația depășește semnificativ estimările inițiale. În același timp, unele categorii de cheltuieli publice cresc automat odată cu prețurile.

Meloni a afirmat că acele cheltuieli afectate direct de inflația care depășește ipotezele pe baza cărora a fost elaborat planul bugetar al Italiei reprezintă 20,4% din PIB, în timp ce alte cheltuieli, reprezentând încă 12% din PIB, ar urma să fie supuse unor presiuni suplimentare în 2027.

„Suntem conștienți de riscul modificării unor reguli fiscale introduse recent, care urmăresc un obiectiv pe care îl împărtășim cu toții: sustenabilitatea datoriei. Suntem, de asemenea, pe deplin conștienți de angajamentele Italiei în cadrul procedurii de deficit excesiv aflate în desfășurare și de necesitatea respectării traiectoriei corective a cheltuielilor nete”, se arată în scrisoare.

Meloni a cerut ca această problemă să fie discutată la următoarea reuniune a miniștrilor de Finanțe de la Bruxelles, din 9 octombrie.