Un pensionar a rămas fără peste 216.500 de lei, după ce a căzut în plasa escrocilor. Incidentul a avut loc marți, 1 septembrie, în orașul Stăuceni, municipiul Chișinău.
Victima a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută care, prin abuz de încredere și înșelăciune, s-a prezentat drept angajat al companiei „Moldtelecom” și, ulterior, drept angajat al Poliției. Sub pretextul unor probleme care ar fi necesitat intervenția reprezentanților celor două instituții, suspectul a determinat victima să transmită fizic suma de bani.
Potrivit Poliției Naționale, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate trei cazuri de escrocherie telefonică, toate fiind comise anterior, dar raportate în prezent. Prejudiciul total cauzat în cele trei cazuri se ridică la 431.036 de lei.
Aproape 68 de mii de lei pe lună – atât ar fi necesar, potrivit unui nou studiu, unei familii formate din doi adulți salariați și doi copii pentru un trai decent. În această sumă intră cheltuielile pentru mâncare, locuință, sănătate, educație și transport, dar și banii pentru recreere sau situații neprevăzute. Cum arată însă aceste calcule în viața de zi cu zi și cât cheltuie, de fapt, familiile din Moldova pentru creșterea copiilor? Echipa Realitatea a ieșit în stradă pentru a afla ce buget au familiile și ce sumă consideră oamenii că le-ar permite să trăiască fără grija fiecărei facturi.
„Avem doi copii, luând în cosiderație numai necesarul pentru ăsta mic: pampers și tot așa. Fata a mers la școală, rechizite, una alta, alimentația se procură. Hăinuțe, vine anotimpul rece… Ne limităm la ceea ce avem, căutăm unde este mai ieftin, ceea ce avem, după posibilități, în funcție și de ce facturi vin.
-Care ar fi un salariu bun pentru un cetățean, să satisfacă?
– Dacă ar lucra ambii părinți, între 25 și 30 de mii de lei cred că ar fi ok, dar dacă soția nu poate, este în concediu de maternitate, este mai greu.”
„Dacă daci copiii la bazin, la ceva suplimentar deja sunt costuri în plus. Punem mâncarea, tot ce ține de iginenă, scutece, când sunt mici e foarte scump. Cu 60 de mii de lei nu cred că faci față, măcar 150 de mii de lei să aibă veniturile împreună, părinții.Chiar hainele sunt foarte scumpe, în Europa e mult mai ieftin, uneori mergem în România, la Iași pentru a procura haine la copii ca să facem cât de cât economie.”
„Minim 40 de mii de lei trebuie să fie. Dar un trai decent, să mergi și la odihnă, o mâncare bună, un tratament bun… Grădiniță, școală, mai mult pentru vestimentație cheltuim și deja în sănătate mai mult merge.”
„În general, 68 de mii, cât a fost prezentat în studiu pentru un trai decent, cred că e normal, de ajuns. Doar că: diferența dintre un trai decent și minimul de existență care până acum a fost 3.300 de lei și acum ar trebui șase mii și ceva este o discrepanță foarte mare. Mai mult cheltuielile sunt pentru activitățile copiilor și pentru mâncare. Școala e publică, dar mâncarea și activitățile extrașcolare, sport, activități intelectuale, dansuri, bazin…Produsele alimentare, facturi, cred că în vreo 30 de mii de lei mă încadrez: o lună obișnuită, strictul necesar.”
„68 de mii este generos, dacă să luăm după media cetățenilor din Republica Moldova, este deziderabil, dar realitatea e foarte tristă. Dacă 80 de oameni au șase mii și numai 20 de oameni au 61 de mii, avem media statistică de 17 mii, dar asta deloc nu e reprezintativ. Nu se prea descurcă tinerele familii! Unica posibilitate să se descurce este să păstreze familia tradițională: ajutor de la bunei, părinți, un frate se ajută pe celălalt. O familie tânără nu poate să supraviețuiască, acum e imposibil să obții propria locuință. Acum nu poți ca tânăr să ai proprietate privată, dar fără ea ești încătușat. Cei mai mulți bani se duc pentru utilități. Dacă un profesor tânăr mai mult jumătate din salariu îl dă pentu utilități, ce poate rămâne pentru propriii copii?”
Potrivit studiului realizat de Confederația Națională a Sindicatelor, metoda actuală nu mai reflectă suficient structura consumului și costurile reale ale bunurilor și serviciilor, întrucât nu a fost revizuită substanțial din 2013. În noul calcul au fost incluse și cheltuieli legate de participarea socială, pe lângă cele necesare pentru acoperirea nevoilor de bază. Autorii subliniază că suma de aproape 68 de mii de lei nu reprezintă o propunere privind salariul minim, ci necesarul lunar estimat pentru familia de referință, în funcție de cheltuieli.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.