Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

O nouă zi cu emoții: Elevii susțin examenul de bacalaureat la Limba de instruire

06 Iun. 2025, 08:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Iun. 2025, 08:15 // Societate //  Realitatea.md

Elevii din clasa a XII-a susțin astăzi, 6 iunie, examenul la limba de instruire. Din cei 15 731 de candidați, cei mai mulți – aproape 13 mii – susțin proba la Limba și literatura română, iar ceilalți – la Limba și literatura rusă, transmite IPN.

Examenul începe la ora 9:00, iar în sala de clasă, elevii intră cu actul de identitate.

Pe 10 iunie se va desfășura proba de examen la Limba străină. Examenul urmează să fie susținut de 16 521 de candidați, dintre care circa 13 600 vor scrie proba la Limba engleză, iar aproape 3 mii – la Limba franceză. Alți elevi susțin examenul la Limba germană, Limba italiană, Limba turcă, Limba spaniolă.

Următorul examen va avea loc pe 13 iunie. Din cei 17 410 elevi, 7 664 de candidați de la profilul real vor susține proba la Matematică, 8 920 de candidați de la profilul umanist – proba la Istoria românilor și universală. Alți 294 de candidați de la profilul sport și 546 de candidați de la profilul arte vor susține probele corespunzătoare profilului.

Proba de examen pentru disciplina la alegere va fi organizată pe 17 iunie. La aceasta vor participa 16 018 candidați, dintre care 9 525 vor susține proba la Geografie, 2 213 – la Chimie, 1 571 – Istoria românilor și universală, 1 087 – la Biologie, 965 – la Informatică, 430 – la Matematică și 227 – la Fizică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sesiunea de bacalaureat se va încheia pe 20 iunie, cu proba de examen la limba maternă, la care vor participa 468 de candidați în 12 centre de bacalaureat. Dintre aceștia, 248 de candidați vor susține proba la Limba și literatura găgăuză, 173 de candidați – proba la Limba și literatura bulgară, iar 47 de candidați vor susține proba la Limba și literatura ucraineană.

Sesiunea a început pe 3 iunie cu proba la Limba și literatura română pentru alolingvi. Verificarea testelor a început deja, iar rezultatele preliminare din sesiunea de bază vor fi afișate în centrele de bacalaureat pe 26 iunie.

În total, în sesiunea de BAC 2025 sunt peste 18 500 de candidați, dintre care 2 065 sunt restanțieri din sesiunile anterioare.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!