Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

O școală din raionul Florești și-ar putea închide ușile de la 1 septembrie 2025. Care este motivul

24 Ian. 2025, 22:02
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
24 Ian. 2025, 22:02 // Actualitate //  Ana Panaguța

O școală din raionul Florești și-ar putea închide ușile de la 1 septembrie 2025. Potrivit autorităților raionale, gimnaziul „Svetlana Toma” din satul Iliciovca, care numără doar 48 de elevi, nu dispune de cabinet medical și sală sportivă, blocul alimentar necesită reparație capitală, iar elevii sunt nevoiți să meargă la veceul din curtea școlii, transmite nordinfo.md.

„Învățământul este simultan în clasele primare. Clasa întâi învață împreună cu clasa a treia, clasa doua învață împreună cu clasa a patra. În instituția dată, din 16 cadre didactice – 8 sunt pensionari. Trei cadre didactice sunt nespecialiști în domeniul educației, iar două cadre didactice, specialiști în domeniul educației, nu predau conform specialității disciplinele”, a declarat Diana Pantaz, șefa Direcției Generale Educație, Cultură, Tineret și Sport, CR Florești.

Optimizarea instituției de învățământ cu predare în limba rusă urma să fie discutată și supusă votului în cadrul ședinței de joi a Consiliului Raional Florești, însă proiectul de decizie a fost scos de pe ordinea de zi.

„Am un băiat care crește și vreau să-l dau în clasa întâi la școala noastră din sat. Să-l duc la 30 km distanță, să-l trezesc dimineața la 6, să meargă o oră – pentru mine este inacceptabil.”

„Noi vrem ca școala să fie păstrată, copii noștri să învețe aici, pe loc, să nu se închidă școala. Așa cum a fost înainte să fie și acum. Eu vreau ca ei să nu se chinuie să meargă așa drum lung”, au spus locuitorii satului Iliciovca, raionul Florești.

Chiar dacă recunosc că elevii au nevoie de o educație de calitate, iar condițiile de învățământ din gimnaziu lasă de dorit, administrația instituției și profesorii sunt întristați de vestea posibilei optimizări.

„Nici noi, colectivul pedagogic, nici părinții sau copiii, nu suntem gata de o astfel de noutate. Noi înțelegem dorința de a îmbunătăți condițiile, dar, bineînțeles, nu suntem deacord, nu atât noi, cât părinții și discipolii noștri”, a declarat Tatiana Grimailo, vicedirectoare, gimnaziul „Svetlana Toma” din satul Iliciovca.

În cazul în care consilierii raionali vor decide optimizarea gimnaziului, elevii își vor continua studiile la Liceul Teoretic „Anton Cehov” din orașul Florești, o instituție de învățământ cu spații educaționale bine amenajate.

„Din partea părinților a apărut o solicitare, noi o vom examina și vom găsi un numitor comun. Am propus ca acești copii să fie transferați pentru anul viitor în Liceul Teoretic „Anton Cehov” din Florești care este dotat cu toate cele necesare pentru o educație de calitate: sală sportivă bine echipată, bibliotecă școlară, centru de resurse pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES), cantină dotată”, a afirmat Diana Pantaz, șefa Direcției Generale Educație, Cultură, Tineret și Sport, Consiliul Raional Florești.

În prezent, în Republica Moldova sunt 102 instituții de învățământ primar și secundar general frecventate de mai puțin de 50 de elevi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.