Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

O țară apropiată de Rusia nu recunoaște referendumurile din republicile Doneţk şi Lugansk

26 Sept. 2022, 20:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
26 Sept. 2022, 20:18 // În Lume //  Ursu Ana

În timp ce referendumurile din autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk au fost recunoscute ca fiind valide, crește numărul națiunilor care nu sunt de acord cu mișcarea dictată de liderul de Kremlin.

Autoritățile din Kazahstan anunță că susțin „integritatea teritorială” a Ucrainei în timp ce în zonele ocupate au loc referendumuri susținute de Rusia.

Kazahstanul, o fostă republică sovietică și unul dintre partenerii apropiați ai Moscovei, a anunțat că „aderă la principiul integrității teritoriale a statelor”. Anunțul apare în timp ce în patru zone ocupate de ruși în Ucraina au loc referendumuri privind aderarea la Rusia, transmite CNN, citat de Mediafax.

Referendumurile sunt ilegale în conformitate cu dreptul internațional și au fost respinse ca fiind „un simulacru” de guvernele occidentale și de Kiev.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În ceea ce privește referendumurile privind aderarea la Federația Rusă care se desfășoară în statele autoproclamate ale RPL și RPD, precum și în administrațiile militare din regiunile Zaporojia și Herson, Kazahstanul aderă la principiul integrității teritoriale a statelor, al egalității suverane a acestora și al coexistenței pașnice”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului kazah al Afacerilor Externe, Aibek Smadyarov, citat de agenția de presă Kazinform.

„Președintele nostru a declarat în repetate rânduri, inclusiv în discursul său recent de la tribuna ONU, importanța respectării constante a principiilor dreptului internațional, în baza Cartei acestei organizații globale universale. Carta stipulează responsabilitatea statelor membre ale ONU în menținerea păcii și aderarea la integritatea teritorială a țărilor”, a adăugat Smadyarov.

Purtătorul de cuvânt a reafirmat disponibilitatea guvernului de a oferi asistență pentru promovarea dialogului politic, adăugând că „țara consideră că menținerea stabilității la nivel regional și global este de o importanță capitală”.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 08:07
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
11 Nov. 2026, 08:07 // Slider //  Ursu Ana

Autoritățile din Spania solicită suspendarea temporară a platformei TikTok, după ce o investigație a scos la iveală sute de materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor. Cererea a fost înaintată Agenției Naționale pentru Protecția Datelor, care are competența de a decide asupra unor eventuale măsuri restrictive.

Ministrul spaniol pentru Tineret și Copii, Sira Rego, a cerut marți suspendarea temporară a serviciului și a declarat că autoritățile ar fi dorit ca această măsură să fie aplicată chiar de luni.

Oficialul a precizat că a solicitat reprezentanților TikTok să suspende voluntar serviciile în Spania. În urma unei întâlniri cu aceștia, compania s-ar fi angajat doar să analizeze situația, fără să prezinte soluții tehnice concrete sau să își asume efectuarea unui audit și introducerea unor mecanisme suplimentare de verificare.

Solicitarea vine după o investigație de 35 de zile realizată de organizația spaniolă Maldita.es. Potrivit acesteia, au fost identificate 1.182 de postări publice care conțineau materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor. Acestea au acumulat peste 48 de milioane de vizualizări.

Investigația a mai identificat peste 200 de conturi care distribuiau astfel de materiale și 91 de cazuri în care minori au realizat transmisiuni în direct, încălcând regulile platformei.

Potrivit normelor Uniunii Europene privind protecția datelor, autoritatea spaniolă poate dispune măsuri temporare cu o durată de până la trei luni, dacă apreciază că este necesară o intervenție urgentă pentru protejarea drepturilor și libertăților persoanelor.

Ministrul Sira Rego a calificat suspendarea drept o măsură excepțională, dar a insistat că protecția copiilor trebuie să fie prioritară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!