Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Omorul Anei-Maria: Procurorii au cerut încă 30 zile de arest pentru principalul suspect

12 Iun. 2024, 10:50
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Iun. 2024, 10:50 // Societate //  Realitatea.md

Procurorii au cerut încă 30 zile de arest pentru principalul suspect în cazul dispariției Anei-Maria, tânăra însărcinată de 19 ani din Orhei, torturată și găsită fără suflare la aproape două săptămâni de la dispariție.

Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), a declarat pentru Realitatea.md că procurorii au înaintat un demers de prelungire a măsurii preventive – arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile în privința învinuitului, care urmează a fi examinat astăzi, 12 iunie 2024 de judecătorul de instrucție.

Ședința va începe la ora 13:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ana-Maria, o tânără de 19, gravidă, a dispărut pe 12 aprilie. Fata urcase într-o mașină de ocazie, iar după mai multe zile, șoferul a fost reținut. În cadrul perchezițiilor în casa individului au fost găsite mai multe lucruri care aparțineau unor necunoscute. Poliția a rugat femeile care l-au cunoscut vreodată în circumstanțe dubioase să anunțe ofițerii.

Ana-Maria a fost găsită fără suflare pe 20 aprilie, într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 de kilometri de localitatea unde avea casă bărbatul.

Ulterior, principalului suspect a primit oficial învinuirea și pentru omor. Individul refuză în continuare să colaboreze cu ancheta. El nu a făcut declarații după ce a primit acuzațiile referitoare la uciderea tinerei însărcinate.

Urme de injecţii şi ţigări stinse de corp. Chinurile groaznice prin care a trecut Ana-Maria înainte de a muri

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!