Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

ONU: Vaccinarea copiilor a crescut ușor în 2025, dar milioane rămân neprotejați

17 Iul. 2026, 07:20
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
17 Iul. 2026, 07:20 // În Lume //  Ursu Ana

Nivelul global de vaccinare a copiilor a înregistrat o ușoară creștere în 2025, însă milioane de copii rămân fără protecție din cauza conflictelor, sărăciei, dezinformării și reducerii finanțării programelor de imunizare, avertizează Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF, scrie Agerpres. 

Potrivit datelor publicate de cele două agenții ONU, 90% dintre copiii din întreaga lume au primit anul trecut cel puțin o doză de vaccin împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive, iar 85% au finalizat schema completă de vaccinare. Deși indicatorii sunt în creștere față de anul precedent, ei rămân sub nivelul înregistrat înaintea pandemiei de COVID-19.

Raportul arată că aproximativ 13,5 milioane de copii nu au primit niciun vaccin în primul an de viață, deși numărul acestora este în scădere comparativ cu anii precedenți.

OMS avertizează că, pe fondul scăderii finanțării și al întreruperii programelor de imunizare, lumea s-a confruntat în ultimul an cu un număr record de epidemii, inclusiv focare de difterie, holeră și rujeolă.

Totodată, alianța pentru vaccinuri Gavi a anunțat că țările cu venituri mici au atins un nivel record al acoperirii vaccinale, însă avertizează că reducerea finanțării ar putea costa aproximativ 600.000 de vieți care ar fi putut fi salvate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!