Educația sexuală este necesară în Republica Moldova. Probabil chiar obligatorie. Asta nu înseamnă că la școală copiii vor învăța cum să facă sex, ci vor ști să se protejeze de abuzuri, de urmări mai puțin plăcute ale relațiilor neprotejate, vor putea să ceară ajutor și vor avea încredere că nu vor fi judecați sau umiliți dacă li se întâmplă ceva.
Evident, o asemenea inițiativă ar stârni zeci de reacții negative într-o societate conservatoare, așa cum este cea din țara noastră. Din partea unor categorii separate de cetățeni, din partea cultelor religioase și a bisericii. Dar este necesară. Dacă credeți altfel, căutați știri despre nou-născuți găsiți la urna de gunoi, minore care aduc pe lume bebeluși, copii abuzați și statistici despre numărul de cazuri de boli care se transmit pe cale sexuală.
Educația sexuală începe de acasă și este necesară în primul rând pentru ca un copil să nu poată fi abuzat sexual. Micuțul trebuie să știe cum se numesc părțile corpului lui, inclusiv zonele intime, și că ele nu pot fi atinse de străini. Le poate examina doar medicul sau le pot atinge părinții, atunci când este vorba despre anumite proceduri de igienă. Dacă cineva le cere să demonstreze organele genitale sau să le atingă pe ale lor, acesta va anunța familia. Și ar fi bine să nu spună că „nenea s-a jucat cu păsărica”, „pisicuța”, „a atins cucul”, „elefănțelul”, „maimuțica” sau alte „animale”, ca să fie înțeles clar și corect.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Discuțiile despre subiecte intime creează încredere între copii și maturi. Minorii înțeleg că pot să vorbească liber despre orice și că pot avea încredere că nu vor fi pedepsiți, judecați sau certați dacă se interesează de subiecte legate de sexualitate, iar dacă pățesc ceva, nu vor ascunde. Frazele „doamne ferește să îmi vii cu burta la gură”, „nu ți-a crescut însurătoarea”, „vei crește și vei ști”, „mă faci de rușine” sau altele de acest gen nu își au locul într-o relație familială normală.
Educația sexuală înseamnă să învățăm copiii că au dreptul să aleagă între „DA” și „NU”, fie că este vorba despre relații intime sau alte tipuri de interacțiuni umane. Educația sexuală înseamnă că adolescenții vor ști că nimeni nu îi poate impune la anumite acțiuni, dacă nu își doresc acest lucru, iar refuzul este ceva normal și deloc stânjenitor. Mai simplu vorbind, nu poți învinovăți pe cineva pentru că nu te iubește și nu poți impune pe nimeni să te iubească.
Odată cu creșterea, în organism se produc schimbări despre care copiii trebuie să știi. Ei trebuie să înțeleagă diferența dintre fete și băieți, ce înseamnă ciclu menstrual, care sunt procesele care se produc la băieții odată cu maturizare. Adolescenții trebuie să știe că asta este normal și nu este rușinos. Tot atunci pot începe și discuțiile despre sex și urmările actelor sexuale, protejate și neprotejate. Atât cât este necesar pentru o anumită vârstă.
Educația sexuală ar putea aduce beneficii sănătății publice. Ori, tinerii trebuie să știe ce înseamnă contracepție, cum să se protejeze de bolile care se transmit pe cale sexuală și ce acțiuni să întreprindă în anumite situații, fără frica de a arătați cu degetul.
Educația sexuală înseamnă că un minor va ști că poate să ceară ajutor și că asta nu este „rușinos”. Fie că are nevoie de un sfat, trebuie să se adreseze la medic, la Poliție sau pur și simplu s-a pomenit într-o „capcană” și nu știe cum să găsească soluție.
Lecțiile de educație sexuală trebuie să fie despre egalitate. Fiecare poate să aleagă cum să arate, pe cine să iubească, cum să își formeze conexiuni interpersonale, fără a ofensa alte persoane, fără a le impune propriile viziuni și fără a judeca pe cineva. Indiferent de sex, culoare a pielii, preferințe și orientări. Asta nu va însemna că promovăm relațiile și valorile netradiționale. Asta înseamnă că trebuie să învățăm generațiile care vin despre dreptul la libertatea de a alege și le sugerăm că dacă cineva este diferit, nu înseamnă că procedează și trăiește „greșit” sau ne este dușman.
Educația sexuală nu trebuie să aibă legătură cu religia. De peste 2000 de ani încoace nu s-a mai născut nimeni de la Sfântul Duh, iar în vremurile în care trăim sexul nu mai este un subiect tabu. Chiar dacă se spune că în Uniunea Sovietică nu a existat, iar (stră)bunicii noștri, care aveau câte zece copii, afirmă că tineretul doar la „prostii” se gândește. Nimeni nu mai aruncă pietre (cel puțin în statele civilizate). Poate ar trebui să fim mai deschiși și să vorbim despre asta. Cu copiii. Cu partenerii de cuplu. Pentru echilibru, confort și siguranță.
Oare un program de studiu despre educația sexuală nu ar schimba percepțiile societății despre sex?
Un program în care elevii nu vor fi învățați cum să facă sex, pentru că până la urmă e un proces natural. Un program care le va oferi încredere că subiectele despre sex nu sunt rușinoase. Să îi învețe cum să nu fie abuzați. Să se protejeze de riscuri. Să acționeze corect și să ceară ajutor, dacă ajung într-o situație care li se pare dificilă.
Oare așa nu vom crește o generație care să nu mai fie rușinată de procese naturale, despre care ani la rândul nu s-a vorbit? Pentru că în Uniunea Sovietică sex nu exista. Pentru că înaintea Uniunii Sovietice era „frica de Dumnezeu” și rușinea. Dar oricum am apărut cumva pe lume milioane de oameni. Minune, pe bune!
