Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Opinii și sugestii pentru guvernare de la un ex-deputat: Tiraspolului trebuie aplicate politici de descurajare

22 Aug. 2022, 16:11
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2022, 16:11 // Politica //  Realitatea.md

Chișinăul trebuie să aplice în raport cu regiunea transnistreană elementele unei politici de descurajare, iar condiționalitatea impusă Republicii Moldova de către Uniunea Europeană privind „dezoligarhizarea” vizează și stânga Nistrului. Tezele au fost enunțate de către fostul deputat al Platformei DA, Igor Munteanu, în cadrul unor dezbateri publice, organizate de Agenția de presă IPN.

Fostul deputat consideră că, „toleranța guvernării de la Chișinău față de abuzurile regimului de la Tiraspol nu face decât să încurajeze elitele din stânga Nistrului să tergiverseze reglementarea conflictului”, notează IPN.

Potrivit lui Munteanu, politica pașilor mici, promovată de guvernările de la Chișinău poate fi asociată cu o concesie constantă în favoarea Tiraspolului, întrucât este creată iluzia unei parități de putere între cele două maluri. Ex-ambasadorul Republicii Moldova în SUA spune că Chișinăul trebuie să descurajeze politica secesionistă a Tiraspolului prin restricții dure impuse afaceriștilor din stânga Nistrului.

„Atât timp cât în stânga Nistrului există armată neconstituțională care poate oricând să ne atace, atâta timp nu putem spune că este pace, ci este un război în formă latentă. Republica Moldova trebuie să depășească percepția unei fatalități, de genul că nu putem face lucruri pentru că Federația Rusă este puternică și de aceea trebuie să cumpărăm energie din stânga Nistrului, de exemplu. Ceea ce putem face este să aplicăm elementele unei politici de descurajare. Adică limitarea capacităților elitelor transnistrene de a-și impune voința pe domeniile politic, economic, social, militar. Trebuie să utilizăm condiționalitatea democratică față de orice fel de interese ale grupurilor din Transnistria de a menține comerțul cu UE, de a face comerț cu partea dreaptă a Nistrului, de exemplu”, a spus Igor Munteanu.

În opinia lui Munteanu, Chișinăul trebuie să pună capăt abuzurilor Tiraspolului prin obligarea entităților din stânga Nistrului să respecte legislația națională. În acest context, el a invocat activitatea Uzinei Metalurgice de la Rîbnița, unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul regiunii separatiste.

„Ar trebui schimbată politică față de cetățenii angajați în structurile de forță ale regimului transnistrean, de la serviciile speciale (KGB-ul transnistrean) până la oamenii angajați în armata transnistreană. Fără aceste elemente de descurajare, Republica Moldova este extrem de volatilă ca intenție de a reglementa acest conflict. Condiționalitatea formulată de Consiliul European în raport cu Republica Moldova de dezoligarhizare se referă și la tipurile de politici pe care Chișinăul trebuie să le aibă în raport cu Transnistria. MMZ este în continuare proprietatea lui Alișer Usmanov, microoligarhii din Transnistria sunt foarte influenți pentru că nimeni nu le-a impus niciodată condiții restrictive”, a punctat e.

Igor Munteanu spune că Chișinăul trebuie să-și diversifice sursele de energie electrică, pentru a-și reduce dependența de Centrala de la Cuciurgan. Dependența energetică de stânga Nistrului a fost menținută artificial de guvernările precedente, întrucât corupția a dominat procesele, spune Igor Munteanu.

„Accesul la gaz „din aer” sau la bani „din aer” face problema. Atât timp cât această stare de lucruri va fi tolerată, atâta timp nu va exista nicio dorință de căutare a compromisului din partea stângă a Nistrului. Iar partea dreaptă, dacă nu caută alternative, este la cheremul elitelor de la Tiraspol. De-a lungul timpului, nu s-a făcut acest lucru ca urmare a complicității și corupției de la Chișinău. Acest lucru a fost tolerat, inclusiv, de partenerii externi, gândindu-se că astfel se apropie malurile, dar s-au apropiat buzunarele. Atât timp cât acum sunt tolerate aceleași practici de pe vremea regimului Plahotniuc, nu facem decât să falsificăm realitățile”, a mai spus Igor Munteanu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!