Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Organizarea alegerilor „merge strună”. Au fost constituite 38 de consilii electorale de nivelul al doilea

21 Mai 2021, 15:35
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
21 Mai 2021, 15:35 // Alegeri //  Realitatea.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit în cadrul ședinței de astăzi 38 de consilii electorale de nivelul al doilea pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din data de 11 iulie curent.

Astfel, CEC a aprobat componența nominală a consiliilor electorale ale circumscripțiilor electorale, constituite, conform prevederilor legale de membri desemnați de instanțele de judecată, consiliile raionale/municipale, precum şi de către partide şi alte organizații social-politice reprezentate în Parlament. În situaţia în care numărul nu este suficient, acesta se completează de către CEC din Registrul funcționarilor electorali.

Conform hotărârii CEC, membrii organelor electorale constituite se vor convoca în prima ședință cel târziu pentru data de 23 mai curent. Până la 5 iunie urmează a fi constituite secțiile de votare, iar până la 15 iunie și birourile electorale ale acestora.

Tot astăzi, CEC a stabilit pentru fiecare concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate un număr de maxim 615 de persoane de încredere, repartizate pe fiecare circumscripție electorală.

Persoanele de încredere îi ajută pe concurenții electorali la desfășurarea campaniilor electorale ale acestora, fac agitație electorală în favoarea lor şi le reprezintă interesele în relaţiile cu autorităţile publice, cu alegătorii, cu consiliile şi birourile electorale.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!