Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Papa Francisc, la prima apariţie la Vatican după externare, se declară ”solidar” cu ţările afectate de inundaţii

18 Iul. 2021, 15:48
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
18 Iul. 2021, 15:48 // În Lume //  Realitatea.md

Papa Francisc, la prima sa apariţie publică la Vatican după ieşirea din spital unde s-a aflat timp de zece zile pentru o intervenţie chirurgicală la colon, şi-a exprimat duminică ”solidaritatea” cu ţările europene afectate de inundaţii, cu ocazia tradiţionalei rugăciuni Angelus rostită de la fereastra Palatului Apostolic, relatează AFP.

„Îmi exprim solidaritatea cu populaţiile Germaniei, Belgiei şi Olandei, lovite de dezastre şi inundaţii”, a declarat papa Francisc în faţa credincioşilor, pelerinilor şi a turiştilor adunaţi, ca de obicei, în Piaţa Sfântul Petru pentru a-l vedea pe Suveranul Pontif.

Inundaţiile „secolului” au făcut cel puţin 183 de morţi în Germania şi Belgia şi au provocat pagube materiale considerabile.

Totodată, papa Francisc le-a recomandat credincioşilor să ia o pauză şi să se deconecteze de la stresul vieţii moderne, relatează Reuters.

„Să ne oprim din alergătura frenetică dictată de agendele noastre. Să învăţăm cum să luăm o pauză, să oprim telefonul mobil”, a mai spus Suveranul Pontif.

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a revenit miercuri la apartamentul său din reşedinţa Santa Marta de la Vatican unde locuieşte, pentru a petrece o perioadă de odihnă aproape totală şi de recuperare medicală, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la colon la data de 4 iulie în spitalul „Gemelli” din Roma.

Vaticanul a declarat că papa a suferit de un caz grav de stenoză diverticulară simptomatică a colonului.

A fost pentru prima dată când papa Francisc a fost internat de la alegerea sa, în 2013.

Episcopii scoţieni au anunţat luni că papa va participa la Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, programată în noiembrie, în cazul în care starea de sănătate îi va permite. De asemenea, Suveranul Pontif are programate vizite în Malta şi Cipru mai târziu în aceeaşi lună.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!