Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0.0651%
  • USD
    17.4322
    0.0694%
  • RUB
    0.2064
    -0.0969%
  • RON
    3.8206
    0.0654%
  • UAH
    0.3908
    0.1535%

Toate știrile

17 septembrie 2026

Păpușa Barbie a împlinit 65 de ani. Prin câte schimbări a trecut una dintre jucăriile preferate ale copiilor

07 Mart. 2024, 08:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
07 Mart. 2024, 08:56 // În Lume //  Redacția Realitatea

Păpuşa Barbie, unul dintre cele mai importante simboluri ale culturii populare, aniversează 65 de ani de existenţă, relatează Reuters.

Păpuşa originală Barbie, creată de Mattel în 1959 şi având caracteristici emblematice precum părul blond, costumul de baie alb-negru, ochii migdalaţi, a fost inspirată de fiica creatoarei Ruth Handler, Barbara.

În 2024 însă, când Barbie îşi celebrează cea de-a 65-a aniversare, celebrele păpuşi sunt produse într-o diversitate de culori ale tenului, texturi ale părului, forme ale corpului şi nu numai.

”Barbie era pe vremuri o reflexie singulară a frumuseţii şi mai degrabă unidimensională. Astăzi, există multe Barbie şi avem numeroase perspective ale brandului”, a declarat pentru Reuters vicepreşedinta executivă şi directoarea globală Barbie & Dolls, Lisa McKnight, la Centrul de Design Mattel din Los Angeles.

Barbie este fabricată în 35 de nuanţe de piele, 97 de stiluri de coafură şi nouă tipuri de corp, iar gama include de asemenea păpuşi cu scaune rulante, sindrom Down, vitiligo, care poartă mărimi mari, dar şi neutre din punctul de vedere al genului. Păpuşile Barbie au întruchipat, de-a lungul vremii, 250 de profesii.

Păpuşa este totodată un reper pentru lumea modei după ce a inspirat trendul Barbiecore şi a ajutat mulţi renumiţi hair stilişti şi creatori de modă, cum ar fi Karl Lagerfeld, să-şi înceapă cariera. Succesul comercial al peliculei ”Barbie”, în regia Gretei Gerwig, cu Margot Robbie şi Ryan Gosling în distribuţie şi care a obţinut opt nominalizări la Oscar în 2023, a adăugat o nouă dimensiune emoţională celebrei păpuşi.

Chiar şi în ziua de azi, păpuşa este în continuare asociată cu proporţii corporale nerealiste, roluri de gen şi standarde de frumuseţe eurocentrice. În timp ce analizează aceste temeri, Mattel creează în continuare sortimente diverse, care arată bine în roz.

Brandul este deschis unor perspective diverse şi nu se limitează la cele ale designerilor săi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

”Cel mai important pentru noi este să integrăm sfaturi provenite de la diferite comunităţi atunci când facem designul”, a spus Kim Culmone, vicepreşedinta departamentului Barbie Design din cadrul Mattel.

Concomitent cu extinderea brandului, unele practici au fost păstrate, cum ar fi pictarea manuală a păpuşilor Barbie sau folosirea aceloraşi maşini de cusut din anul 1959. Fie că noile păpuşi sunt sculptate manual sau realizate cu ajutorul imprimantei 3D, brandul este deschis la schimbare.

Ediţia aniversară, creată special pentru marcarea a 65 de ani, a fost realizată de designerul principal al Barbie Signature, Carlyle Nuera, şi este o reinterpretare a costumului original de baie Barbie sub forma unei rochii alb cu negru, asortată cu ochelari de soare cu rame ochi de pisică.

În ediţia aniversară, alături de păpuşa clasică cu tenul alb şi părul blond, a fost creată şi o păpuşă de culoare, cu codiţe şi şuviţe, stil popular în rândul femeilor de culoare.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
16 Sept. 2026, 22:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
16 Sept. 2026, 22:32 // Slider //  Ana Panaguța

Germania va trimite patru avioane de vânătoare Eurofighter ale Forțelor sale aeriene pentru a contribui la securitatea spațiului aerian al Letoniei în timpul alegerilor parlamentare care vor avea loc în această țară baltică pe 3 octombrie, relatează antena3.ro.

Potrivit unui comunicat emis miercuri de Ministerul german Apărării, guvernul leton a solicitat partenerilor săi din NATO sprijin în protejarea spațiului aerian în acest context electoral.

Solicitarea vine după intruziunile frecvente ale dronelor rusești și ale celor ucrainene deviate de ruși în zona Mării Baltice, în ultimele luni.

Germania trimite avioane și în Estonia, pentru poliție aeriană

Avioanele de vânătoare vor fi desfășurate în cadrul misiunii NATO de supraveghere aeriană a regiunii și vor staționa timp de aproximativ o săptămână la baza aeriană din Lielvarde, în centrul Letoniei. Aparatele vor fi însoțite de un contingent format din câteva zeci de soldați.

„Germania rămâne ferm alături de aliații săi deosebit de expuși pe flancul estic al NATO. Din acest motiv, va trimite, de la sfârșitul lunii septembrie până la începutul lunii octombrie, un mic contingent cu avioane de luptă Eurofighter”, a subliniat ministerul condus de politicianul social-democrat Boris Pistorius.

Ministerul a amintit că la sfârșitul acestui an este prevăzut ca forțele aeriene germane să participe din nou, cu cinci avioane Eurofighter și aproximativ 120 de soldați, la misiunea de supraveghere aeriană a NATO.

Pentru respectiva misiune, personalul militar german va staționa până în martie 2027 la baza Ämari din Estonia.