Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Parlamentul găzduiește expoziția „O primăvară cu pace”. Deputații, vizitați de un grup de copii

01 Mart. 2023, 16:02
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
01 Mart. 2023, 16:02 // Politica //  Realitatea.md

Parlamentul găzduiește în aceste zile expoziția „O primăvară cu pace”, cu mărțișoare, dar și alte lucrări cu tematică de primăvară confecționate manual de copiii și tinerii cu nevoi speciale, beneficiari ai Asociației Obștești „Copiii Ploii” din Chișinău și ai Centrului de zi „Phoenix” din orașul Râșcani, precum și de părinții acestora.

Expoziția, care aduce un omagiu frumoasei tradiții de a sărbători venirea primăverii, va fi deschisă până pe 10 martie curent. Totodată, pe parcursul lunii martie, angajații Parlamentului vor colecta fonduri pentru a ajuta cele două instituții.

În prima zi a primăverii, deputații au fost vizitați de un grup de copii veniți din diferite regiuni ale țării.

„Copiii și tinerii le-au dăruit mărțișoare deputaților și le-au dorit o primăvară frumoasă. Au pregătit și un program artistic cu ocazia Mărțișorului, transmițând mesaje de pace și căldură deputaților și funcționarilor instituției parlamentare. Membrii grupurilor de creație de la Centrul Unic de Cultură din municipiul Ceadâr-Lunga au pregătit compoziția literar-muzicală intitulată „Din Găgăuzia cu drag de Mărțișor”, cu muzică și versuri în română și găgăuză.  Copiii cu nevoie speciale de la Centrul de zi „Phoenix” din orașul Râșcani au interpretat mai multe cântece despre casă și familie, iar tinerii cu deficiențe de auz, elevi ai Școlii speciale nr. 12 pentru copii hipoacuzici și surditate tardivă din municipiul Chișinău, au dansat „Hora din bătăi””, anunță reprezentanții legislativului.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 16:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
13 Nov. 2026, 16:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

O nouă piață pentru tranzacționarea energiei electrice a devenit operațională în Republica Moldova. Prima ofertă de cumpărare a fost deja publicată, iar producătorii, furnizorii și ceilalți participanți eligibili pot cumpăra sau vinde energie electrică prin contracte încheiate în avans, pentru perioade viitoare de livrare.

Este vorba despre Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB), care le permite companiilor să stabilească din timp condițiile de cumpărare și vânzare a energiei electrice, inclusiv prețul și perioada de livrare. Tranzacțiile se desfășoară prin licitații, la care participanții pot veni cu oferte proprii, pot propune ajustări de preț sau pot răspunde ofertelor deja publicate.

Noua piață este administrată de Operatorul Pieței de Energie (OPEM), în colaborare cu operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România (OPCOM). Aceasta completează celelalte două mecanisme de tranzacționare existente – Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică – și oferă participanților posibilitatea de a contracta energia cu mai mult timp înainte de livrare.

Potrivit OPEM, acest mecanism le permite companiilor să-și planifice mai bine achizițiile și vânzările, să estimeze mai exact costurile și veniturile și să reducă riscurile legate de fluctuațiile prețurilor.

Prima ofertă de cumpărare a fost publicată pe site-ul OPEM, în secțiunea dedicată anunțurilor și ofertelor POCB. Companiile care vor să participe la tranzacționare trebuie să se înregistreze la operator. Formularele și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul OPEM.

Lansarea acestei piețe are loc în contextul liberalizării treptate a sectorului energetic. Potrivit calendarului stabilit, de la 1 iulie 2027, consumatorii mari vor trebui să-și procure energia electrică de la furnizori independenți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!