Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

VIDEO Dorin Recean, la Cotroceni. Către Iohannis: Experiența României în procesul de aderare la UE ne este de ajutor

01 Mart. 2023, 15:58
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
01 Mart. 2023, 15:58 // Politica //  Victoria Laur

România va sprijini agenda europeană a Republicii Moldova, reconstrucția economiei, implementarea reformelor și consolidarea securității țării noastre. Subiectele au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, cu președintele României, Klaus Iohannis.

Șeful Executivului de la Chișinău a apreciat reacția promptă a României la necesitățile Republicii Moldova și a mulțumit pentru suportul care ne este acordat. Recean s-a referit la sprijinul oferit agricultorilor moldoveni afectați de seceta din 2020, dar și cel pentru depășirea consecințelor crizei energetice din această iarnă. Oficialul s-a mai referit și la suportul în procesul de obținere a statutului de țară candidată pentru aderarea la UE și a punctat că administrația din Republica Moldova a hotărât să accelereze procesul de integrare în UE.

„Republica Moldova și România au relații cu totul speciale – cu fiecare zi mai solide, iar experiența României în procesul de aderare la Uniunea Europeană ne este de mare ajutor. Sperăm să reușim să progresăm cât mai rapid, astfel încât, până la sfârșitul acestui an, să pornim negocierile de aderare la UE și să ne regăsim cât mai curând în marea familie europeană”, a spus Recean.

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a menționat că România rămâne cel mai important partener economic al Republicii Moldova și principala piață de desfacere pentru produsele moldovenești. În acest context, părțile au discutat despre oportunitățile de investiții și afaceri oferite de către piața noastră.

Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susținere în procesele de transformare, modernizare și de implementare a reformelor, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazat pe comunitatea de limbă, cultură și istorie.

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 12:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 12:32 // Slider //  Realitatea.md

Scăderea prețurilor la floarea-soarelui din import, care au ajuns sub nivelul costurilor de producție ale fermierilor din Republica Moldova, este unul dintre motivele pentru care autoritățile au decis extinderea cu două luni a licențierii importurilor de cereale și oleaginoase. Explicațiile au fost oferite de ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu, care a precizat că sectorul se confruntă atât cu probleme comerciale, cât și logistice.

 

Potrivit oficialului, primele două trimestre ale anului 2026 nu au indicat un impact semnificativ al importurilor asupra pieței interne, deși au fost observate unele tendințe în defavoarea producătorilor locali. Situația s-a schimbat însă în trimestrul al treilea, în special pe segmentul florii-soarelui.

„Am observat pentru trimestrul trei, în special la floarea-soarelui, o tendință dramatică de scădere a prețurilor de import în Republica Moldova, care deja sunt mai mici decât prețul de producție comercializat al florii-soarelui de către fermierii noștri”, a declarat ministrul.

Acesta a explicat că diferența dintre prețurile produselor importate și cele ale producției autohtone dezavantajează agricultorii moldoveni, care riscă să își comercializeze recolta în condiții mai puțin favorabile.

Un alt factor care afectează piața este situația logistică din bazinul Mării Negre, unde congestiile de export îngreunează transportul mărfurilor. În aceste condiții, chiar dacă traderii pot cumpăra producția locală, dificultățile de export contribuie la menținerea stocurilor în gospodăriile agricole.

Ministrul a atras atenția că fermierii se confruntă și cu lipsa capacităților de depozitare, în timp ce o parte din recolta disponibilă nu poate fi procesată sau comercializată suficient de rapid. În urma analizei datelor și a consultărilor cu reprezentanții sectorului privat și cu fermierii, autoritățile au considerat necesară prelungirea cu două luni a licențierii importurilor de cereale și oleaginoase.

Potrivit ministrului, măsura urmărește să limiteze efectele negative asupra producătorilor autohtoni, în contextul diferențelor de preț și al dificultăților de comercializare a recoltei. Oficialul a precizat că analiza a fost extinsă și pentru trimestrul al treilea, pentru a include date statistice suplimentare și a evalua mai bine evoluțiile pieței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Licențierea cerealelor a fost prelungită cu două luni. În timpul dezbaterii deciziei la Guvern, șeful cabinetului de miniștri a adus mai multe critici „Asociației Fermierilor”, fiind nemulțumit că membrii organizației amenință cu proteste și cu blocarea vămilor.

Vasile Tofan le-a sugerat reprezentanților organizației că există și alte interese, decât ale lor. În același timp, prim-ministrul a dezvăluit că, în opinia sa, măsura nu era una primordială.

VIDEO Licențierea cerealelor, prelungită. Tofan se adresează Forței Fermierilor: Sunt interese mai largi în țara asta

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona