Curs valutar
  • EUR
    20.1505
    0.1459%
  • USD
    17.5504
    0.0632%
  • RUB
    0.2088
    0.1916%
  • RON
    3.8275
    0.1437%
  • UAH
    0.3922
    -0.102%

Toate știrile

22 septembrie 2026

Patriarhul Kirill i-a îndemnat pe rușii bogați să-și împartă averea: „Este un dar de la Dumnezeu”

17 Dec. 2024, 17:44
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
17 Dec. 2024, 17:44 // În Lume //  Realitatea.md

În discursul său, dedicat zilei de pomenire a profetului Habacuc, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii a subliniat că bogăția nu trebuie văzută ca o realizare personală, ci ca un dar divin. Acesta a afirmat că acest dar vine cu o mare responsabilitate și ar trebui folosit în beneficiul altora. Declarațiile au fost făcute în cadrul Bisericii Învierii Cuvântului din parcul Mariinski din Moscova, potrivit libertatea.ro.

„Bogăția nu este dată pentru demonstrarea luxului, de exemplu, cumpărarea de mașini de lux sau vacanța în stațiunile de elită, ci pentru a face fapte bune”, a afirmat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse.

El a adăugat că, pe măsură ce venitul unei persoane crește, crește și responsabilitatea pentru utilizarea acestuia. Patriarhul a reamintit principiul biblic conform căruia cu cât o persoană primește mai mult, cu atât este mai mare cererea pentru acțiunile sale.

Cu toate că le cere supuşilor săi să ducă o viaţă curată, fără lux şi dedicată celor sfinte, călugărul Kirill, Vladimir Mihailovici Gundeaev în buletin, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţara sa.

În 2017, site-ul „Otkrîtaia Rossia” („Rusia Deschisă”) a făcut un amplu material de investigaţie asupra averii Patriarhului Kirill. Conform reporterului „Otkrîtaia Rossia”, actualul Preafericit Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii duce o viaţă de lux, având la dispoziţie case, avioane, iahturi, bolizi şi purtând accesorii scumpe, în totală contradicţie cu pragul înalt al sărăciei din ţara sa şi cu valorile, de altfel bune, pe care le predică în faţa credincioşilor ortodocşi.

Dacă pentru zeci de milioane de ruşi anii 1990 au fost tulburi, pentru Vladimir Gundeaev au fost prosperi. Avansat mitropolit în 1991, s-a lansat în afaceri profitând de scutirile fiscale acordate Bisericii de către Elţîn. A început cu vânzări de ajutoare umanitare trimise de occidentali în Rusia şi a continuat cu importuri de ţigări şi alcool prin structuri comerciale ale Patriarhiei Moscovei. A mers mai departe, implicându-se în afaceri cu diamante, petrol şi bancare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reamintim, Patriarhul Chiril I sprijină cu tărie conflictul militar declanșat de Putin împotriva Ucrainei, închizând ochii în fața crimelor sub pretextul că ar fi vorba de un „război sfânt”.

El ține predici pentru a justifica războiul, îi cheamă pe ruși să se roage pentru armata rusă, îi critică pe cei care se opun politicii imperialiste a Kremlinului și le transmite preoților să meargă pe front pentru a oferi binecuvântare soldaților ruși.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 19:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
22 Sept. 2026, 19:03 // Societate //  Cătălina Boico

Premierul Vasile Tofan a discutat la telefon cu directorul general pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman. Oficialii au abordat subiecte precum accelerarea implementării Planului de creștere pentru Republica Moldova și avansarea celor 20 de proiecte prioritare pentru care țara noastră solicită finanțare europeană.

Totodată, aceștia au apreciat progresele Republicii Moldova în realizarea reformelor convenite cu Comisia Europeană și au discutat despre următoarele etape de implementare. Premierul a subliniat că prioritatea Guvernului este accelerarea proiectelor și transformarea investițiilor europene în rezultate concrete pentru cetățeni – drumuri mai bune, energie sigură, agricultură modernă, școli și spitale modernizate și servicii publice mai eficiente.

„Avansăm bine cu reformele. Acum trebuie să accelerăm proiectele și să transformăm cât mai repede oportunitățile oferite de Planul de creștere în investiții care dezvoltă economia și îmbunătățesc viața oamenilor”, a spus Vasile Tofan.

Discuția a vizat și pregătirile Republicii Moldova pentru sezonul rece, cu accent pe securitatea energetică și asigurarea continuității aprovizionării. Prim-ministrul Tofan a prezentat, de asemenea, evoluțiile privind pregătirea cadrului necesar pentru instituirea stării de urgență, precum și măsurile întreprinse de autorități pentru consolidarea rezilienței țării în perioada următoare.

Vasile Tofan și Gert Jan Koopman au discutat și despre creșterea eficienței instituțiilor publice și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Planul de creștere este cel mai semnificativ pachet de sprijin financiar oferit de Uniunea Europeană Republicii Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro.