Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

PCCOCS a încetat urmărirea penală pe plângerea Dianei Cazacu privind hărțuirea sexuală din partea unui șef de la SIS

10 Apr. 2024, 20:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
10 Apr. 2024, 20:23 // Societate //  Elena Putregai

La trei zile de la operațiunea de la aeroport în cadrul dosarului „corupției la Vamă”, Diana Cazacu a primit ordonanța de încetare a urmăririi penale pe dosarul în care s-a plâns la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) pe hărțuire sexuală manifestată de un șef de Direcție din cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), fostul loc de muncă al său. Dezvăluirea a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea A Patra” de la N4, ediția de miercuri, 10 aprilie curent.

Diana Cazacu din dosarul corupției la Vamă ar fi ex-angajata SIS care s-a plâns că a fost hărțuită sexual de șef

„Este un dosar nu prea plăcut. Îmi este greu să vorbesc, pentru că la noi e vinovată femeia. Am rugat procurorii să nu-mi fie divulgată identitatea. Mama a aflat despre acest dosar din presă. Dacă totuși s-a ajuns la asta, ca să fie public, da, este un dosar în care victima sunt eu. Cu părere de rău, nu este o temă care aș fi vrut să o discut amănunțit. Este emoționant și dureros. Am trecut expertiza medico-legală a stării mele morale, sunt suficiente probe, după părerea mea… Pe 4 aprilie am primit ordonanța de încetare a urmăririi penale”, a declarat Diana Cazacu.

Astfel, dosarul a fost clasat la trei zile de la operațiunea de la aeroport în dosarul în care are deocamdată statut de bănuit. Întrebată dacă leagă aceste două dosare, Diana Cazacu a răspuns în felul următor: „Eu am o altă întrebare și mă adresez foștilor colegi, dacă domnul în cauză nu se simte vinovat, de ce domnul Druță (n.r. Sergiu Druță, director adjunct SIS) merge foarte des la Procuratura Generală pentru a închide dosarele incomode, inclusiv acesta? … Nu știu ce să mai cred. Presupun că nu trebuie să iasă la evidență unele momente care n-ar trebui să iasă. Sunt și martori, și domnul în cauză a fost supus detectorului și arăta că induce în eroare. Nu s-a luat în calcul cercetarea de serviciu pe care am solicitat-o. Multe semne de întrebare”.

Nu se întâmplă prima dată când acest dosar este clasat. „Prima dată a fost clasat, pentru că doamna procuror a considerat că a fost un flirt, deși nu este de competența Procuraturii. A doua oară mi s-a spus că nu sunt suficiente probe. Am 15 zile la dispoziței ca să atac decizia procurorului. Data trecută Judecătora Ciocana a decis să fie redeschisă urmărirea penală. Nu știu dacă este rostul, în cazul ăsta prea multe persoane sunt implicate și Republica Moldova nu este gata să accepte așa dosare”, a conchis ea.

Diana Cazacu, fiica deputatei Victoria Cazacu exclusă din PAS, cercetată în stare de libertate în dosarul privind corupția de la Vamă, a activat anterior în cadrul SIS, înainte de Serviciul Vamal. Ea a plecat din instituție, după ce a depus o plângere pentru hărțuire sexuală pe numele unui șef de direcție. Sorin Stati, fost șef al Moldatsa, a publicat o postare, potrivit căreia, numele acelui șef ar fi Vitalie Ojog, pe atunci șeful Direcției Generale Contrainformații (contra-spionaj). Diana Cazacu a confirmat parțial cele expuse de Sorin Stati. Vitalie Ojoc nu a venit cu vreo reacție publică la acuzații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!