Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Pe urmele lui Nesterovschi și Lozovan? Poliția o va căuta pe șefa oficiului lui Șor din Glodeni, care a fost condamnată

09 Sept. 2025, 16:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
09 Sept. 2025, 16:26 // Actualitate //  Victoria Laur

Încă un om de-a lui Șor pare să fi dispărut în ajunul pronunțării sentinței. Oamenii legii o vor căuta pe președinta oficiului teritorial Glodeni a fostului partid Șor, condamnată pe 8 septembrie la 5 ani și 6 luni de pușcărie pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii.

Femeia este acuzată că coordonat organizarea protestelor plătite, a asigurat logistica, a oferit instrucțiuni activiștilor și a intermediat transmiterea banilor. Din contul ei a fost dispusă confiscarea în folosul statului a peste 5,3 milioane de lei și un iPhone.

Hotărârea nu este finală, iar până rămâne definitivă femeia ar trebui să se afle în arest preventiv. Conform judecătorilor „poliția va continua căutarea inculpatei, în vederea reținerii ei și conducerii în instituția penitenciară corespunzătoare pentru executarea pedepsei stabilite”. 

Procurorii au punctat, în informațiile oficiale publicate, că „până la rămânerea definitivă a sentinței, i s-a menținut măsura preventivă – arestul preventiv, în vederea reținerii acesteia de către organele de poliție și conducerii în instituția penitenciară corespunzătoare pentru executarea pedepsei stabilite”. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acuzatorii și magistrații nu menționează în informațiile publice dacă condamnata a dispărut sau dacă aceasta doar s-a eschivat să se prezinte la ședințele de judecată. Redacția Realitatea a solicitat de la Procuratura Anticorupție și Inspectoratul General al Poliției precizări cu referire la subiect. La momentul publicării știrii, nu am recepționat un răspuns. Revenim cu alte informații relevante la subiect, imediat ce le obținem.

(UPDATE)

Procuratura Anticorupție a comunicat pentru Realitatea că șefa oficiului teritorial din Glodeni al fostului partid Șor a părăsit Republica Moldova.

PA confirmă: Șefa oficiului teritorial Glodeni al fostului partid Șor a părăsit Republica Moldova înainte de condamnare

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!