Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Pentagonul: Putin ar pregăti navele millitare pentru a testa „arma Apocalipsei”

11 Nov. 2022, 11:28
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
11 Nov. 2022, 11:28 // În Lume //  Victoria Laur

Navele militare rusești s-ar pregăti pentru un posibil test al torpilei nucleare „Poseidon”, susțin oficiali de la Pentagon, citați de CNN. Explozibilul mai este numit „arma Apocalipsei”.

SUA a observat pregătiri pe corabia Belgorod – submarin purtător de rachete de croazieră, modificat pentru operațiuni speciale. Acesta poate lansa vehicule subacvatice fără echipaj, inclusiv „Poseidonul”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultima săptămână, corăbiile militare au părăsit zona din Oceanul Arctic, unde se fac teste, îndreptându-se spre baze. Deocamdată, conform Pentagonului, teste nu au fost efectuate.

Casa Albă crede că rușii ar fi întâmpinat probleme tehnice. Oficialii americani cred că Putin ar putea încerca să efectueze noi manevre în scurt timp, până când teritoriul unde au loc acestea va începe să înghețe.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 17:58
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 17:58 // Slider //  Daniela Baranovschi

Mai multe redacții din țară au primit e-mailuri false, expediate în numele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), prin care sunt invocate presupuse sancțiuni. Instituția avertizează că mesajele sunt frauduloase și precizează că nu trimite amenzi prin e-mail, SMS sau alte canale de comunicare și nu solicită achitarea acestora prin linkuri.

BNM atrage atenția că linkurile și fișierele atașate unor astfel de mesaje pot fi folosite pentru a obține acces la dispozitive și la datele stocate pe acestea. Din acest motiv, destinatarii sunt îndemnați să nu acceseze linkurile, să nu deschidă atașamentele și să nu răspundă solicitărilor primite.

Dacă există îndoieli privind autenticitatea unui mesaj, oamenii sunt sfătuiți să contacteze direct instituția în numele căreia a fost expediat, folosind datele de contact de pe site-ul oficial. În cazul în care un link suspect a fost accesat sau un fișier a fost deschis pe un dispozitiv de serviciu, incidentul trebuie anunțat imediat persoanei responsabile de securitatea informatică.

BNM le recomandă cetățenilor să nu divulge parolele, codurile PIN, datele de securitate ale cardurilor sau codurile de confirmare primite prin SMS ori în aplicațiile bancare. Orice solicitare legată de cont sau card trebuie verificată direct cu banca la care este deschis contul, prin canalele oficiale ale acesteia.

Instituția precizează că băncile și prestatorii de servicii de plată administrează conturile clienților în propriile sisteme și trebuie să respecte cerințele BNM privind securitatea informațiilor și protecția datelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!