Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Percheziții la o întreprindere care utiliza vouchere fictive: Schemă de spălare de peste 10 mln de lei, deconspirată

28 Mai 2026, 09:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
28 Mai 2026, 09:37 // Societate //  Cătălina Boico

O schemă de spălare de bani în valoare de peste 10.000.000 de lei, care viza o întreprindere aflată sub controlul unui subiect vizat de restricții internaționale, a fost deconspirată de autorități. În acest sens, oamenii legii au desfășurat 39 de percheziții.

Autoritățile au ridicat echipamente informatice, telefoane mobile, mijloace bănești, înscrisuri de ciornă, acte contabile, suporturi electronice de stocare a informației, precum și alte obiecte și documente relevante pentru cauza penală, care urmează să fie examinate în vederea administrării probatoriului.

Pentru a evita sancțiunile și restricțiile impuse, întreprinderea ar fi utilizat fictiv vouchere, certificate care permit achiziționarea produselor în limita unei anumite sume. Potrivit poliției, o cumpărătură în valoare de 2.000 de lei ar fi fost achitată integral în numerar, însă agentul economic contabiliza doar 1.000 de lei în numerar, iar restul sumei era indicat fictiv drept voucher.

Schema ar fi fost implementată începând cu luna decembrie 2025 de un grup de persoane aflate în curs de identificare. Scopul era disimularea încasărilor reale efectuate în numerar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării beneficiarilor efectivi ai schemei, determinării rolului fiecărei persoane implicate și tragerii la răspundere penală a celor vinovați (timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive).

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!