Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

VIDEO Percheziții matinale! Doi inspectori fiscali de la Ungheni ar fi pretins 40 de mii de lei de la un agent economic

15 Oct. 2021, 10:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Oct. 2021, 10:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Doi angajați ai Direcției control fiscal post operațional din cadrul Serviciului Fiscal de Stat sunt cercetați pentru fapte de corupție de către Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurori. Potrivit informațiilor, aceștia ar fi fost denunțați de un om de afaceri. În scopul depistării probelor materiale, în această dimineață, mai multe percheziții s-au desfășurat la domiciliile și birourile de serviciu ale acestora din Ungheni. 

„Potrivit materialelor acumulate, inspectorii ar fi pretins de la un agent economic 40 000 de lei pentru a nu include în actul de control abaterile constatate în urma verificărilor, desfășurate la compania acestuia. Funcționarii ar fi promis agentului economic că vor trece cu vederea lipsa unor acte contabile, în sumă de 600 000 de lei, dar și alte nereguli legate de lipsa foilor de parcurs sau completarea necorespunzătoare a acestora”, se arată într-o notă informativă. 

În urma denunțului, CNA a deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar acum câteva săptămâni, a fost transmisă o parte din bani, sub controlul anchetatorilor, în sumă de 30 000 de lei, alte 10 000 de lei fiind primite până la denunț. 

Totodată, în cadrul perchezițiilor, desfășurate  la domiciliile inspectorilor, au fost găsite diferite sume de bani, în lei și valută străină, urmând ca acestea să fie supuse expertizei pentru a identifica mijloacele financiare transmise sub controlul CNA.

Cei doi inspectori sunt cercetați pentru corupere pasivă și riscă, dacă vor fi găsiți vinovați, până la 10 ani de detenție, privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la 10 ani și amendă. 

Unul din inspectori a fost reținut pentru 72 de ore, celălalt fiind cercetat în stare de libertate, având obligațiunea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la solicitare. Acesta din urmă cooperează cu ofițerii de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cazului.

La această etapă, au loc mai multe acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea întregului cerc de suspecți.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!