Curs valutar
  • EUR
    20.1505
    0.1459%
  • USD
    17.5504
    0.0632%
  • RUB
    0.2088
    0.1916%
  • RON
    3.8275
    0.1437%
  • UAH
    0.3922
    -0.102%

Toate știrile

22 septembrie 2026

Percheziții și la Ministerul Sănătății din România, în dosarul diplomelor false din R. Moldova. Un consilier – vizat

05 Nov. 2025, 14:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2025, 14:15 // În Lume //  Realitatea.md

Detalii din scandalul diplomelor false, obținute de către medicii din România. Perchezițiile au loc și în cadrul Ministerului Sănătății din țara vecină, unde este vizat un consilier superior. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat informația și a precizat că ancheta a început anul trecut, potrivit HotNews.

„Este o anchetă a Parchetului General cu privire la anumite certificate de medic specialist eliberate în fals. Discutăm aici despre 12 persoane care ar fi realizat stagiile de pregătire în rezidențiat în Republica Moldova, deși în realitate acestea erau angajate în România și nu ar fi efectuat acele stagii de pregătire. Ancheta este în derulare”, a declarat Rogobete jurnaliștilor prezenți în fața Ministerului Sănătății.

Conform sursei citate, instituția pune la dispoziția anchetatorilor toate documentele solicitate.

„S-au sigilat birourile din Ministerul Sănătății unde se desfășoară aceste percheziții. Am transmis și voi transmite Parchetului General toate documentele necesare pentru desfășurarea anchetei. Dacă se vor găsi vinovați în cadrul Ministerului, voi fi primul care le va desface contractele de muncă și îi va elibera din funcțiile de conducere”, a precizat ministrul de resort.

Rogobete a subliniat că exercitarea profesiei medicale fără o pregătire corespunzătoare pune în pericol viața pacienților.

„O persoană care nu are o pregătire în rezidențiat sau în medicină și practică activitatea medicală pune în pericol viața pacienților. Problema majoră apare în cazul recunoașterilor de specialitate din afara spațiului european. Cei care fac rezidențiat în țările membre ale Uniunii Europene sunt verificați într-un registru electronic la nivelul UE, unde pot fi confirmate stagiile și diplomele. În schimb, pentru documentele emise în afara spațiului european, nu există în prezent un sistem administrativ echivalent care să permită verificarea veridicității actelor”, a explicat ministrul.

Acesta a adăugat că în fiecare an, la Ministerul Sănătății sunt depuse dosare pentru recunoașterea studiilor, „în special din Republica Moldova”.

„Avem anual un număr de dosare care vin din Republica Moldova, dar și din alte țări din afara Uniunii Europene. O parte dintre ele sunt recunoscute, deoarece documentele sunt valide și conforme, inclusiv pentru rezidenții care își finalizează studiile în spațiul extraeuropean”, a menționat Rogobete.

Potrivit autorităților de la București, astăzi, 5 noiembrie, au fost efectuate 14 percheziții într-un dosar care vizează înșelăciunea, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul informatic, uzul de fals și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Mai mulți medici ar fi solicitat Ministerului Sănătății recunoașterea studiilor efectuate la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău (USMF), iar procurorii suspectează că stagiul de rezidențiat nu ar fi fost efectuat în realitate, transmite presa de peste Prut.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Percheziții de amploare în România! Medici falși și-ar fi obținut specializări la USMF, în Republica Moldova – Realitatea.md

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
21 Sept. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Sept. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Viceprimarul Chișinăului Victor Pruteanu pune sub semnul întrebării necesitatea stării de urgență, susținând că aceasta permite autorităților să adopte decizii într-un timp mai scurt, fără parcurgerea tuturor procedurilor parlamentare obișnuite. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Potrivit lui Pruteanu, în condițiile în care guvernarea deține majoritatea parlamentară, deciziile pot fi adoptate prin procedurile legislative existente, fără a recurge la mecanisme specifice stării de urgență.

„De ce se face stare de urgență? Motivul este că Guvernul, în această perioadă, foarte repede ia decizii, fără ca să treacă toată procedura prin Parlament”, a declarat viceprimarul.

Pruteanu susține că, odată cu instituirea stării de urgență, procedurile și timpul necesar pentru adoptarea unor decizii sunt reduse.

„Atunci când există o stare de urgență, aceste proceduri devin automat mai puține. Putem lua decizii foarte rapid”, a afirmat acesta.

În același context, Pruteanu a criticat și declarațiile recente ale președintei Maia Sandu privind situația și procedurile de luare a deciziilor, afirmând că nu a identificat soluții concrete.

Precizăm că, Republica Moldova se confruntă cu o situație critică în domeniul energetic și hidrologic, iar autoritățile urmează să instituie stare de urgență în aceste domenii. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate, convocat pentru a analiza riscurile înaintea sezonului rece.

Șefa statului a declarat că Republica Moldova este puternic dependentă de importuri, într-un moment în care piețele internaționale sunt afectate de creșterea prețurilor și de problemele de aprovizionare. Potrivit Maiei Sandu, prețul de referință al gazelor pe piața europeană a depășit 83 de euro/MWh, echivalentul a aproximativ 1.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. În același timp, cotațiile la motorină au trecut de 1.500 de dolari pentru o tonă, pe fondul reducerii disponibilității produselor petroliere.

Alertă în Moldova! Președinta anunță stare de urgență în energetică și hidrologie