Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Peskov: Kremlinul respinge condiţiile lui Biden pentru discuţii cu Putin

02 Dec. 2022, 20:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
02 Dec. 2022, 20:25 // În Lume //  Ursu Ana

Kremlinul a respins vineri condiţiile menţionate cu o zi înainte de preşedintele american Joe Biden care s-a declarat gata să discute cu Vladimir Putin dacă acesta din urmă îşi retrage trupele din Ucraina pentru a pune capăt conflictului, anunță Agerpres.

„Biden a spus de facto că negocierile vor fi posibile numai după ce Putin va părăsi Ucraina, ceea ce Moscova evident că respinge”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.

Preşedintele Vladimir Putin este deschis discuţiilor despre o posibilă soluţionare a conflictului în Ucraina, dar refuzul Statelor Unite de a recunoaşte teritoriile anexate ca fiind ruse împiedică găsirea unui posibil compromis, a explicat Kremlinul.

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat joi că este pregătit să discute cu Putin dacă şeful de la Kremlin căuta o modalitate de a pune capăt războiului dar că Putin nu a indicat încă acest lucru.

„Preşedintele Federaţiei Ruse a fost întotdeauna, este şi rămâne deschis negocierilor pentru a ne asigura interesele”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, întrebat despre remarcile lui Biden.

Ucraina şi Occidentul spun că Putin nu are nicio justificare pentru ceea ce ele prezintă drept un război de ocupaţie în stil imperial. Ucraina declară că va lupta până când ultimul soldat rus va fi dat afară de pe teritoriul său.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 12:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 12:04 // Slider //  Ana Panaguța

Două cetățene ale Ucrainei au fost reținute pentru 72 de ore, după ce ar fi încercat să introducă ilegal în Republica Moldova peste 640 de mii de lei și 50 de mii de dolari. Cazul a fost documentat de Poliția de Frontieră în orașul Otaci.

Potrivit oamenilor legii, cele două femei au traversat frontiera de stat prin punctul de trecere Otaci, în calitate de pietoni, având asupra lor 643.675 de lei și 50.500 de dolari SUA. Banii nu ar fi fost declarați autorității vamale, așa cum prevede legea.

Ulterior, în urma unor măsuri speciale de investigații, polițiștii de frontieră au oprit pentru verificări, în orașul Otaci, un automobil condus de un cetățean moldovean. În mașină se aflau și cele două femei, precum și un alt cetățean al Republicii Moldova.

Acțiunile au fost desfășurate de Poliția de Frontieră, sub conducerea Procuraturii Edineț, oficiul Ocnița. Cele două suspecte au fost reținute pentru 72 de ore.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica toate persoanele implicate. Femeile beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!