Peste 20 de instituții de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova vor beneficia de investiții de 80 de milioane de euro pentru renovarea blocurilor de studii, dotarea atelierelor și laboratoarelor și îmbunătățirea condițiilor din cămine. Proiectul va fi implementat în perioada 2026–2032, în cadrul Planului de creștere pentru Republica Moldova, susținut de Uniunea Europeană.
În total, vor fi renovate 47 de clădiri: 24 de blocuri de studii și 23 de cămine. De aceste investiții vor beneficia peste 21.000 de elevi, adică aproximativ 40% din numărul celor care învață în instituțiile de învățământ profesional tehnic din țară. Unsprezece instituții sunt din Chișinău, iar celelalte 14 se află în alte orașe.
În 15 instituții vor fi modernizate atât spațiile de studiu, cât și căminele. Alte 10 instituții vor beneficia de renovarea capitală a căminelor.
„La admiterea din 2026, numărul elevilor înmatriculați în învățământul profesional tehnic a crescut cu aproape 15%. Investim în acest domeniu de pregătire ca să le oferim tinerilor echipamente de ultimă oră, profesori care au resursele necesare pentru predare și cămine în care să aibă condiții decente de trai”, a afirmat ministrul Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun.
Atelierele și laboratoarele modernizate vor fi folosite pentru pregătirea specialiștilor în domenii precum agricultura și prelucrarea produselor agroalimentare, construcțiile, energia și tehnologiile informației și comunicațiilor. Totodată, lucrările vor contribui la eficiența energetică a clădirilor și la accesibilitatea acestora pentru persoanele cu dizabilități.
Potrivit MEC, instituțiile au fost selectate în funcție de legătura lor cu sectoarele prioritare ale economiei, de necesitățile de investiții și de impactul regional. În cele 15 instituții în care vor fi modernizate și spațiile educaționale învață în prezent peste 300 de elevi cu cerințe educaționale speciale.
Pachetul financiar include un împrumut de 33 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, un grant de 7 milioane de euro prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate și o contribuție de 40 de milioane de euro a Republicii Moldova, prin Mecanismul de Reformă și Creștere.
Printre instituțiile care vor beneficia de modernizarea spațiilor de studiu și a căminelor se numără Centrul de Excelență în Energetică și Electronică, Centrul de Excelență în Transporturi, Centrul de Excelență în Construcții, Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale, Colegiul Politehnic din Bălți și Colegiul Tehnic Agricol din Soroca.
Renovarea căminelor este prevăzută și la Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău, Colegiul de Medicină din Cahul, Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei, Colegiul de Construcții din Hîncești și Colegiul de Ecologie din Chișinău, precum și în alte instituții.
Proiectul va fi coordonat de MEC, iar gestionarea tehnică și financiară, achizițiile și supravegherea lucrărilor vor reveni Oficiului Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii „Moldova-Proiect”.
În Republica Moldova funcționează 79 de instituții de învățământ profesional tehnic: 32 de școli profesionale, 34 de colegii și 13 centre de excelență. În acestea învață aproximativ 50.000 de elevi, iar procesul educațional este asigurat de circa 3.500 de cadre didactice.
Separat, prin proiectul INSPIREE, alte opt instituții de învățământ profesional tehnic vor beneficia de investiții de 11,5 milioane de euro pentru eficientizarea energetică a clădirilor, în special a căminelor.
Modernizarea infrastructurii este însoțită și de actualizarea programelor de studii. Planul de creștere prevede elaborarea și revizuirea a aproximativ 130 de standarde ocupaționale și de calificare, iar pentru dezvoltarea materialelor didactice adaptate acestora sunt prevăzute 70 de milioane de lei.

