Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Piața de mașini diesel în cădere liberă în primul trimestru – cotă dublă de piață pentru hibrizi

26 Apr. 2021, 16:48
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
26 Apr. 2021, 16:48 // Sci-tech //  Realitatea.md

În primul trimestru, mașinile hibride au înregistrat o cotă de 18.4% din vânzările europene, de două ori mai mare decât în aceeași perioadă de anul trecut. Vânzările diesel au scăzut cu 20% în primele trei luni. Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a publicat datele de vânzări pentru primul trimestru al anului. Cifrele confirmă o nouă scădere în ceea ce privește comercializarea de vehicule cu motoare tradiționale, scrie Automarket.

În intervalul ianuarie-martie, vânzările diesel au scăzut cu 20.1% la 593.559 de unități în UE la o cotă de piață de 23.2% (față de 29.9% anul trecut).

În scădere au fost și vânzările de mașini pe benzină (-16.9%), care au totalizat 1.1 milioane de unități în Uniunea Europeană. Cota lor de piață a scăzut de la 52.3% și a ajuns la 42.2% în primul trimestru din 2021.

Veștile bune au fost doar pentru vehiculele electrificate. Electricele au avut o creștere de 59.1% și au depășit borna de 146.000 de unități.

În cazul hibrizilor plug-in, creșterea a fost de 175%, cu 208.389 de exemplare. Mașinile hibride fără încărcare la priză au înregistrat vânzări de 469.784 de unități, o creștere cu 101.6% față de primul trimestru din 2020.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 14:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 14:01 // Societate //  Cătălina Boico

Ruta de troleibuz nr. 30 „Universitatea de Medicină și Farmacie – Aeroportul Internațional” a fost suplinită cu încă o unitate de transport. Măsura are drept scop reducerea timpului de așteptare în stații și îmbunătățirea condițiilor de călătorie, în special în orele de vârf.

„Regia Transport Electric Chișinău a luat această decizie ca urmare a analizei fluxului de pasageri înregistrat pe acest tronson de drum și are drept scop eficientizarea transportului public, fluidizarea traficului de pasageri direct către și dinspre Aeroportul Internațional Chișinău precum și sporirea confortului călătorilor”, transmite Primăria Capitalei.

Noile orare pot fi vizualizate aici.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!