Plahotniuc putea fi ajutat să se ascundă prin schema „Interpol”, anchetată de oamenii legii Moldova. Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, în investigații este vizat și fostul șef al SIS Vitalie Pîrlog, care a deținut funcția pe vremea guvernării Partidului Democrat și care era membru al comisiei responsabilă de analizarea cererilor pentru extrădare.
Oficialul a declarat la Euronews România că, deși există o cerere de extrădare depusă de Rusia pe 23 iulie 2025, Moldova are prioritate, deoarece a depus prima solicitarea, încă câțiva ani în urmă. În context, șeful Poliției a amintit despre dosarul de corupție de la Biroul Interpol Moldova.
„Noi am fost cei care am solicitat acest lucru, noi am fost primii, solicitarea noastră este din luna martie. Solicitarea noastră e de mult mai devreme, de 4-5 ani, dar la acea etapă, comisia de examinare a fișierelor Interpol a respins căutarea lui Plahotniuc, pe motivul articolului 3 in Constituție, invocându-se aspectul politic.
Dar în același timp, la acea etapă, la comisia de examinare a fișierelor, era un alt cetățean reținut la acel moment sub măsură preventivă în Franța, care era parte a comisiei de examinare a fișierelor, cetățeanul moldovean Pîrlog. Nu că el nu a acceptat, dar el era membru al comisiei de examinare a fișierelor. Și cumva vedem că și-a pus o amprentă. Nu vreau să aduc o acuzație directă, dar acest Pîrlog, pe timpul guvernării lui Plahotniuc, a deținut anumite funcții, inclusiv director al Serviciului Informații și Securitate”, a spus Cernăuțeanu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În Franța, Pîrlog este acuzat că ar fi creat companii care să acționeze în interesele Federației Ruse și Chinei în conflictele armate din Africa. Autoritățile de la Chișinău bănuiesc că acesta, împreună cu un alt cetățean moldovan, ar fi pus la cale o schemă prin care bloca notificările roșii ale Interpolului, pe motiv că persoanele vizate în ele aveau statut de solicitant de azil în țara noastră.
Anterior, și Veronica Dragalin afirma că Vladimir Plahotniuc ar fi beneficiat de schema de corupție de la Biroul Interpol Moldova, lasă de înțeles Veronica Dragalin. Potrivit funcționarei, Procuratura Anticorupție a colaborat cu procurori și ofițeri din Franța, Statele Unite și Marea Britanie, iar ancheta a stabilit că 28 de fugari ar fi recurs la bănuiți, pentru a scăpa de urmărire.
Redacția Realitatea va acorda dreptul la replică persoanelor vizate în declarații, dacă acestea vor dori să își expună punctul de vedere.

