De câteva zile, meteorologii ne tot promit ploi. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), joi, 18 august, vom avea maxime de până la 30°C și cer parțial noros. În unele raioane din republică se așteaptă precipitații însoțite de descărcări electrice. Sinopticienii prognozează averse și la Chișinău.
În cursul nopții, în nord se așteaptă până la 16°C. Ziua termometrele vor indica până la 26°C.
În centru, noaptea se prognozează până la 18°C, iar maxima zilei va fi de 28°C.
Până la 20°C se așteaptă noaptea în sudul țării, iar ziua se așteaptă maxime de 30°C.
În Capitală, minima va fi de 18°C, iar ziua se vor înregistra 28°C.
SHS atenționează că până pe 22 august, în râurile din țară se va menține scurgerea scăzută a apei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

