Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Ploi slabe și cer noros în mai multe regiuni ale țării. Câte grade vor fi

20 Mai 2025, 08:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
20 Mai 2025, 08:19 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Pentru astăzi, 20 mai meteorologii anunță ploi slabe în nordul și centrul țării, în timp ce în sud cerul va fi predominant noros. Temperaturile maxime se vor încadra între +15°C și +20°C.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vântul va sufla din direcția nord-vest cu o viteză de 27 km/h, iar umiditatea aerului va atinge 80%, informează Știri.md.

În nord, temperaturile vor varia între +5°C și +15°C. În centrul țării, inclusiv în Capitală, valorile termice se vor situa între +8°C și +18°C.
În sud, temperaturile vor oscila între +10°C și +20°C.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 12:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 12:35 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 18.400 de alegători din UTA Găgăuzia și-au exercitat dreptul la vot până la ora 12:00, ceea ce reprezintă o prezență de 14,26% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale. CEC anunță că, până la această oră, nu au fost înregistrate incidente majore care să afecteze desfășurarea alegerilor.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), cea mai ridicată prezență la vot se înregistrează în circumscripția electorală Bugeac nr. 15, unde au votat 25,24% dintre alegători. La polul opus se află circumscripția Baurci nr. 12, cu o rată de participare de 10,53%.

Potrivit legislației electorale, scrutinul este considerat valabil într-o circumscripție dacă la vot participă cel puțin un sfert din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Alegătorii care nu se pot deplasa la secțiile de votare din motive de sănătate sau din alte motive temeinice pot solicita votarea la locul aflării, cu ajutorul urnei mobile. Cererile pot fi depuse astăzi până la ora 14:00 și trebuie însoțite de un certificat medical.

Totodată, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din Comrat, Vulcănești și Ceadîr-Lunga activează până la ora 21:00. Acolo, alegătorii pot obține gratuit cărți de identitate provizorii sau pot ridica actele deja confecționate.

Pentru informații despre procedura de vot, adresele secțiilor și alte aspecte legate de scrutin, cetățenii pot apela Centrul de apel al CEC la numărul (+373) 22 880 101, disponibil până la ora 21:00. Acesta nu recepționează sesizări sau contestații.

Datele privind prezența la vot, inclusiv cele repartizate pe circumscripții, vârstă și gen, pot fi urmărite în timp real pe platforma CEC.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!