Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Poliția, despre accidentul de la Rîșcani, soldat cu un mort și un rănit: Șoferul nu avea permis

20 Nov. 2025, 10:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  Cătălina Boico
20 Nov. 2025, 10:52 // Homepage //  Cătălina Boico

Poliția Republicii Moldova a venit cu detalii despre accidentul produs noaptea trecută la Rîșcani, în urma căruia o persoană a decedat, iar alta a fost transportată la spital. Șoferul nu deținea permis de conducere.

În jurul orei 01:00, oamenii legii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier pe traseul Rîșcani–Mihăileni.

„La fața locului, oamenii legii au constatat că un Audi, înmatriculat în alt stat, condus de un tânăr de 25 de ani, a derapat de pe carosabil, a lovit parapetul metalic și s-a răsturnat. În mașină se aflau două tinere, ambele cu vârste de 23 de ani, în calitate de pasagere.

Șoferul a părăsit locul accidentului înainte de venirea poliției. În urma impactului, una dintre tinere a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat în această dimineață la spitalul din Bălți. Cealaltă pasageră a fost transportată la spitalul din Rîșcani pentru îngrijiri medicale”, transmite Poliția.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii întreprind toate măsurile pentru reținerea conducătorului auto.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victimele erau originare din satul Baraboi, raionul Dondușeni.

FOTO Accident grav la Rîșcani. O tânără a murit, alta a fost dusă la spital, iar șoferul a fugit

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 11:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 11:27 // Slider //  Valentina Buza

Tragedia de pe calea ferată din Spania a fost anunțată la 112 de un român. Ioan Dunca a fost primul care a sunat să ceară ajutor după ce a văzut cum cele două trenuri s-au ciocnit. A fost o explozie că o bombă, a povestit acesta în exclusivitate pentru Știrile TVR. El a descris scenele de haos care au urmat dezastrului.

Trenurile de mare viteză AVE și Iryo s-au ciocnit miercuri dimineață, pe linia Madrid-Sevilla, în Toledo. Trenul AVE a lovit în plin, cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră, trenul Iryo care era oprit pe șine din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic.

Ioan Dunca, martor al accidentului de tren: Eram la 15-20 de metri de trenul cu accidentul. Un tren a fost oprit, pe calea ferată, la semafor. Și venea unul din spatele lui. Și a intrat peste el. S-au băgat locomotivele una în alta, a explodat și au sărit trei vagoane în partea asta. Sunt două linii. Trei vagoane au sărit în partea asta și cealaltă locomotivă a sărit în partea cealaltă a căii ferate.

A fost o explozie ca o bombă, foarte mare s-a auzit. Explozie și fum, totul plin de fum. Aici, în Spania, în zona asta, e sârmă pe o parte de calea ferată și pe cealaltă parte. Și trei vagoane s-au răsturnat unde sunt eu acum. După aia am sunat la 112. Aici în apropiere e o gară care dirijează trenurile și i-am sunat și pe ăia. Nici ăia nu au știut ce s-a întâmplat. Eu am fost primul ce am anunțat. Când am văzut eu, m-am apucat și am tăiat sârma și am scos oamenii de acolo, se dădeau jos din tren acolo, săracii oameni, plini de sânge, cu copii, i-am ajutat să iasă, e o coastă așa mare și i-am ajutat să iasă, că sunt niște măslini pe aici pe unde a fost accidentul.

Peste 500 de pasageri se aflau în trenurile de mare viteză AVE și Iryo, care s-au ciocnit miercuri dimineață, pe linia Madrid-Sevilla. Echipele de intervenție au lucrat toată noaptea, sub lumina unor proiectoare puternice, pentru a tăia vagoanele metalice în căutarea victimelor. Multe dintre persoanele care și-au pierdut viața în accident nu au fost încă identificate.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat miercuri că a solicitat autorităților spaniole informații despre identitatea și cetățenia persoanelor decedate sau rănite pentru a stabili dacă printre victime se află și cetățeni români.