Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Politico: Klaus Iohannis, printre cei care ar putea să o înlocuiască pe Ursula von der Leyen la șefia Comisiei Europene

25 Apr. 2024, 16:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
25 Apr. 2024, 16:50 // În Lume //  Elena Putregai

Președintele României, Klaus Iohannis, ar putea să o înfrunte pe Ursula von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, scrie într-un material al publicației Politico, care subliniază că la Bruxelles se fac numeroase speculații cu privire la persoana care ar putea fi aleasă ca viitor șef al executivului european.

Președintele României este văzut ca o „mână sigură” și este un favorit al liderilor europeni, în special al conservatorilor, relatează Politico. Atât Macron, cât și cancelarul german Olaf Scholz l-au lăudat, pentru că și-a menținut țara ancorată în tabăra pro-occidentală și pro-europeană, după invazia Rusiei în Ucraina – ceea ce nu se poate spune despre Ungaria, Slovacia sau Bulgaria. Spre deosebire de Polonia, România a respectat, de asemenea, cu strictețe regulile pieței unice a UE și nu a impus în mod unilateral restricții asupra cerealelor ucrainene – ceea ce a întărit reputația lui Iohannis ca jucător de echipă pro-european.

Conform sursei citate, mulți susțin că a venit timpul ca un est-european să conducă UE. În acest caz, vorbitorul de limbă germană Iohannis este bine plasat, provenind din aceeași familie politică din PPE ca von der Leyen. Decizia PPE de a-și organiza congresul electoral la București atestă, de asemenea, poziția sa în rândul liderilor conservatori ai grupului.

Având în vedere că al doilea său mandat de președinte se va încheia în decembrie, Politico scrie că președintele Klaus Iohannis este în căutarea unui post internațional de top. Luna trecută, el a anunțat ca va candida la funcția de viitor lider al NATO – dar aceasta va fi o bătălie dificilă, având în vedere sprijinul larg acordat premierului olandez Mark Rutte. Un contraargument prezentat de sursa citată arată că lansarea ofertei sale de ultim moment de a-i lua lui Rutte rolul de lider al NATO ar fi deranjat unele țări din Europa de Vest.

În materialul în care numele lui Klaus Iohannis este prezentat al patrulea și ar avea o șansă din cinci de a o înlocui pe Ursula von der Leyen mai sunt vizați și Mario Draghi, fost prim-ministru al Italiei și fost guvernator al Băncii Centrale Europene, Roberta Metsola, șefa Parlamentului European, Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, Andrej Plenkovic, premierul Croației, francezul Thierry Breton, comisarul european pentru piaţa internă, dar se vorbește inclusiv despre varianta unui candidat surpriză.

De altfel Klaus Iohannis apare şi pe o listă de șapte opțiuni care ar putea să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene într-o analiză publicată pe 18 aprilie de Euronews, care arată că dacă Europa va opta pentru o altă Comisie „geopolitică”, „în acest caz, numele președintelui român ar putea ieși ca un iepure din pălărie”.

În acest material, șeful statului este văzut ca un strateg și se preconizează că ar fi relativ bine văzut în Consiliul European, dar are nevoie de o majoritate PPE în Parlament. Drept argument pro este faptul că este candidat dintr-o țară estică și din partea PPE, iar contra că „depinde de rezultatul cursei pentru NATO” în care a anunțat că se va lansa.

Întrebat în cadrul unei conferințe de presă organizată marți, 23 aprilie curent, în cadrul vizitei sale oficiale în Coreea de Sud, dacă în spatele ușilor închise există state care îi susțin candidatura la Secretariatul General al NATO și dacă e un plan B posibila candidatură la Comisia Europeană, despre care s-a scris, Klaus Iohannis a răspuns: „Despre susținerea în spatele ușilor închise, vă dați seama că asta înseamnă că, în limbaj diplomatic, nu se vorbește în public, și atunci cred că înțelegeți foarte bine că nu voi divulga aceste poziții. Iar, în ceea ce privește cealaltă chestiune, vă referiți la un material de tip analiză făcut fără să fim consultați și, dacă vi se pare că arăt bine în material, mă bucur, dacă nu, nu”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
12 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Sept. 2026, 16:40 // Societate //  Realitatea.md

Compania aeriană FLYONE va continua să opereze zborurile și după 22 septembrie, iar pasagerii care și-au cumpărat deja bilete vor fi transportați la destinație conform rezervărilor făcute. Asigurarea vine din partea președintelui Consiliului de Administrație al FLYONE Moldova, Vlad Cebotari, în contextul în care la 22 septembrie expiră termenul acordat de Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului pentru ca asociații companiei să renunțe la participațiile lor.

„În primul rând, FlyOne va acționa cu mare grijă și responsabilitate față de pasagerii săi, care sunt clienții de bază și aici venim cu primele asigurări ferme: fiecare pasager care are procurate servicii de transport de la FlyOne pentru cursele care urmează a fi operate va fi transportat la destinație cu aceleași itinerarii, în aceleași zile, fără schimbarea condițiilor de transport, prețuri și așa mai departe. Și acest lucru va continua”, a declarat Vlad Cebotari în cadrul emisiunii „Contrasens” de la ZIUA.

Cebotari a mai spus că aproximativ 400 de mii de oameni au cumpărat bilete pentru zborurile programate după 22 septembrie. El a adăugat că „nu se așteaptă ca autoritățile să ia măsuri care ar afecta pasagerii FLYONE”.

„Adică după 22 septembrie nu se va schimba nimic pentru cei care au cumpărat bilete deja? Da, e cel mai important pentru noi, dar eu aici nu cred că autoritățile ar avea ceva împotrivă și ar merge contrar intereselor celor aproximativ 400.000 de pasageri care au procurate bilete anticipat. Aceasta este cifra vânzărilor. Nu cred că autoritățile ar face ceva contrar intereselor propriilor cetățenii și nu doar, și oaspeților Republicii Moldova, ca să le creeze atât de mari deranjuri și să le creeze atât de multe probleme. De aceea compania, grupul de companii, vine cu asigurările că pasagerii nu au de ce să își facă griji”, a mai punctat Cebotari.

Declarațiile vin cu mai puțin de două săptămâni înainte de expirarea termenului stabilit de autorități în privința acționariatului FLYONE. Cebotari a reiterat însă că fondatorii companiei nu intenționează să-și cedeze participațiile.

„Doi, noi am comunicat-o și în repetate rânduri în spațiu public: asociații FLYONE nu intenționează să cedeze participațiunile sale din compania aeriană”, a precizat Vlad Cebotari.