Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Precizări despre indemnizaţiile şi compensaţiile acordate de angajatorii din Moldova în perioada pandemiei

10 Feb. 2022, 07:36
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
10 Feb. 2022, 07:36 // Economie //  Realitatea.md

Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) a venit cu anumite precizări, în urma întrebărilor apărute, odată cu niște modificări operate de Guvern, despre declararea indemnizaţiilor şi compensaţiilor acordate de către angajatori în condiţiile aplicării măsurilor de restricţie pe perioada pandemiei de COVID-19 (Darea de seamă IPC 21).

În pct. 16 din Anexa nr. 1 al HG nr.316/2021 este menţionat că cuantumul indemnizaţiei acordate din bugetul de stat este calculat prin înmulţirea numărului de zile libere acordate cu 50% din salariul de bază al salariatului divizat la numărul de zile lucrătoare din luna pentru care este depusă solicitarea, dar nu mai mult de 250 de lei pe o zi liberă acordată. Punctul respectiv face referinţă la acordarea indemnizaţiei salariaţilor cu copii în vârstă de până la 12 ani şi copii cu dizabilităţi, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educaţional.

Pct. 18 prevede că, în cazul în care 50% din salariul de bază al salariatului pentru o zi constituie o sumă mai mare de 250 de lei, angajatorul se obligă să achite din surse proprii o indemnizaţie cel puţin egală cu diferenţa dintre indemnizaţia calculată conform art. 781 alin. (1) din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 şi indemnizaţia achitată din bugetul de stat conform pct. 16. Totodată, în pct. 19 este reglementat că cuantumul salariului de bază achitat de angajator, conform pct. 18, se declară prin darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate şi reprezintă baza de calcul la care angajatorul datorează impozitele aferente plăţilor salariale.

Prin urmare, în Darea de seamă IPC 21 angajatorul urmează să declare nominal pe salariat doar sumele achitate din mijloacele angajatorului. Astfel, în tab. nr. 2 din Darea de seamă IPC 21, sumele date se declară cu fondul de retribuire a muncii total calculat în luna respectivă fără a fi divizat cu o categorie a persoanei asigurate separată şi fără a se evidenţia cu o perioadă separată. Prin urmare, dacă procesul educaţional a fost suspendat la data de 17 ianuarie 2022 şi salariatul nu a activat după această dată deoarece a beneficiat de indemnizaţie, se va reflecta perioada întreagă de activitate a lunii ianuarie. În col. 9 „baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale” din tab. nr. 2 din Darea de seamă IPC 21 se va reflecta suma salariului realizat pentru perioada de activitate din luna ianuarie şi suma indemnizaţiei achitate din mijloacele angajatorului.

În cazul în care 50% din salariul de bază al salariatului pentru o zi lucrătoare constituie o sumă mai mică sau egală cu 250 lei, rezultă că angajatorul nu achită indemnizaţie din mijloacele proprii salariaţilor care beneficiază de zile libere, în cazul suspendării procesului educaţional. Pentru aceste situaţii, sumele declarate în col. 9 din tab. nr. 2 din Darea de seamă IPC 21 va constitui suma fondului de retribuire a muncii calculată salariatului, iar perioada va fi luna deplină.

Prevederi similare se regăsesc şi în pct. 13 din Anexa nr. 2 al HG nr.316/2021 care prevede acordarea din bugetul de stat a indemnizaţiei pentru şomaj tehnic instituit ca urmare a declarării stării de urgenţă. Indemnizaţia respectivă se acordă salariatului aflat în şomaj tehnic instituit de angajator ca urmare a declarării stării de urgenţă, de asediu şi de război şi a restricţiilor impuse în starea de urgenţă în sănătate publică. Pct. 15 din Anexa nr. 2 al HG nr.316/2021 prevede că în cazul în care 50% din salariul de bază al salariatului pentru o zi lucrătoare constituie o sumă mai mare de 250 de lei, angajatorul se obligă să achite din surse proprii o indemnizaţie de cel puţin egală cu diferenţa dintre indemnizaţia calculată conform art. 80 alin. (4) din Codul muncii al Republicii Moldova şi indemnizaţia achitată din bugetul de stat conform pct. 13. În pct. 16 este reglementat că cuantumul indemnizaţiei achitate de angajator se declară în Darea de seamă IPC 21. Ca şi în cazul acordării indemnizaţiei salariaţilor cu copii în vârstă de până la 12 ani în cazul suspendării procesului educaţional, aceste sume se declară nominal pe persoană în tab. nr. 2 din Darea de seamă IPC 21 împreună cu fondul de retribuire a muncii fără a evidenţia sumele date cu o categorie sau perioadă separată.

Anexa nr. 3 al actului prenotat prevede achitarea de la bugetul de stat a compensaţiei salariaţilor care li s-a acordat două zile libere, cu menţinerea salariului mediu, pentru vaccinare. Suma maximală restituită din bugetul de stat este prevăzută în mărime de 500 lei pe zi. Pct. 13 din Anexa nr. 3 prevede că cuantumul compensaţiei se declară de către angajator în Darea de seamă IPC 21 fără a fi specificată doar partea achitată din mijloacele angajatorului. Astfel, deducem că angajatorul urmează să declare nominal pe fiecare angajat suma totală calculată pentru 2 zile. Suma respectivă se declară împreună cu fondul total de retribuire a muncii pentru luna respectivă fără a declara separat aceste 2 zile ca perioadă sau ca categorie a persoanei asigurate.

Adiţional informăm că, potrivit pct. 5 din HG nr.316/2021, Centrul de apel al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (0 8000 1000) reprezintă punctul de contact telefonic pentru asistenţa angajatorilor şi salariaţilor.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Sept. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Ihor Malcevski, în vârstă de 69 de ani, se afla în sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, luni, 28 septembrie, când clădirea istorică a fost lovită de o dronă a forțelor ruse, transmite hotnews.ro.

În atacul de luni de la Academia de Științe din Kiev a murit o persoană și au fost rănite alte trei, potrivit autorităților locale. În proximitatea clădirii construite în secolul al XIX-lea se află ambasada Germaniei, Opera Națională, Catedrala Sfântul Vladimir și o serie de clădiri guvernamentale, a scris The Guardian.

Malcevski, director adjunct al unui departament în cadrul instituției, privea de la fereastra biroului său situat la etajul 3, în timp ce fumul negru și dens ieșea din clădire.

„Gândurile mele se îndreptau spre un singur lucru: cum să mă salvez din această situație”, a povestit el, luni, pentru Reuters.

Frica de înălțime nu l-a împiedicat să iasă pe fereastră și să se cațere pe o cornișă de pe fațada imobilului, pentru a scăpa de fumul și flăcările din interior.

„În primele secunde nu înțelegi – apoi mintea se pune în funcțiune și începe să analizeze ce s-a întâmplat”, a mai spus bărbatul în interviul acordat din locuința pe care o are în afara Kievului.

În cele din urmă, Malcevski a coborât pe o scară pe care o sprijiniseră salvatorii de clădire.

Comparat în glumă de nepoți cu „Spider-Man” după ce a ieșit pe fereastră

La fața locului s-au deplasat și membrii familiei sale, pe care Malcevski i-a sunat la scurt timp după ce a fost salvat.

Omul de știință este căsătorit și are doi copii adulți și șapte nepoți.

Malcevski, pe care nepoții l-au comparat în glumă cu „Spider-Man” după ce au văzut imaginile pe YouTube, a spus că Ucraina ar trebui să continue lupta pentru a slăbi Rusia, în ciuda încercărilor de relansare a negocierilor de pace susținute de SUA.

Un oficial american a declarat marți că emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a purtat discuții „constructive” cu omologii săi americani.

„Este un exercițiu fără sens”, consideră Malcevski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre