Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Premieră în sistemul educațional: Mai mulți elevi din clasa IV-a au susținut examenul la limba română în format digital

19 Mai 2026, 13:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
19 Mai 2026, 13:05 // Actualitate //  Victoria Laur

Mai mulți elevi din clasa IV-a au susținut, pentru prima dată, examenul la limba română în format digital. Acest mod de evaluare este pilotat de către Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE).

Inițiativa a fost implementată în două instituții de învățământ – Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți, cu sprijinul metodologic și tehnic al experților din Estonia. Aproximativ 150 de elevi au susținut proba la calculator.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru ca elevii să se simtă confortabil, în perioada martie–mai, aceștia au avut ocazia să se familiarizeze cu platforma, să acceseze teste digitalizate și să exerseze.

 „Trecerea la evaluarea digitală înseamnă mai mult decât schimbarea suportului pe care este rezolvat testul. Noua platformă permite generarea unor rapoarte detaliate și personalizate pentru fiecare elev, oferind o analiză clară despre competențele formate și aspectele care necesită mai multă atenție”, susține Lilia Ivanov, directoare ANCE.

Testarea noii modalități de evaluare va continua și pentru examenul la științe, care va fi susținut de elevii din clasa IV-a pe 21 mai.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!