Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

VIDEO Noi detalii despre tragedia din Cahul. Deputat: „Militarul a vrut să demonstreze că e Rambo”

19 Mai 2026, 13:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Daniela Baranovschi
19 Mai 2026, 13:03 // Actualitate //  Daniela Baranovschi
Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică a organizat marți, 19 mai, audieri cu ușile închise în legătură cu cazul tragic produs pe 10 mai într-o unitate militară din Cahul, soldat cu decesul unui adolescent de 16 ani. După ședință, deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Grigore Novac, a declarat că militarul care ar fi tras din armă nu era un începător, acesta având experiență în cadrul armatei, inclusiv participări la instrucțiuni și misiuni. „Mai mult asta s-a întâmplat din prostie”, a afirmat Novac.

Potrivit deputatului, tragedia s-a produs într-o încăpere destinată vizitelor, unde se află de regulă rudele și oaspeții soldaților. În momentul incidentului, în încăpere se aflau mai multe persoane, inclusiv tânărul de 16 ani, venit în vizită la un militar.

„Au rămas foarte multe semne de întrebare, ținând cont de dubiile autorităților, precum că tânărul care a decedat ar fi suferit un stop cardiac și, în urma acestui stop cardiac, ar fi decedat, ceea ce nu era realitatea adevărată. Procuratura investighează, acest tânăr este sub lupa autorităților, să zicem așa. Este un militar profesionist. Zic eu că mai mult asta s-a întâmplat din prostie, pentru a demonstra. Cei care cunosc regulile de mânuire a armelor, sub nicio formă nu procedează așa. A fost încălcat inclusiv regulamentul disciplinei militare.Totul s-a întâmplat în încăperea pentru oaspeți, unde vin oaspeții să viziteze soldații, unde vin rudele. Iată acolo s-a întâmplat totul”, a spus Novac.

>Deputatul a criticat și modul de gestionare a intervenției medicale, afirmând că unul dintre echipajele de ambulanță ar fi ajuns cu întârziere. Totodată, el a subliniat că  militarii prezenți au încercat să acorde primul ajutor.

„După mine, și reacția medicilor de la ambulanță a fost cam întârziată, în special la al doilea echipaj, care a venit aproape după vreo 15 minute. Și e straniu că în unitatea militară se află în oraș, adică nu este undeva la distanță foarte mare de deplasare. Țineți vorba că a fost răspuns de stat, că a murit… Vedem că sunt mai multe neclarități. Sau e vorba de neprofesionalism, nu știu. Eu nu știu dacă e neprofesionalism, pentru că militarii prezenți în unitate au încercat să acorde primul ajutor tânărului. Dar nu sunt medici profesioniști ca să acorde un prim ajutor calificat. În unitatea militară nu există vreun medic specialist care ar putea să ajute”, a mai menționat el,

Novac a mai declarat că în acest caz există mai multe neclarități și posibile deficiențe de organizare, inclusiv în ceea ce privește responsabilitatea instituțională. În opinia sa, sunt necesare clarificări suplimentare și demisii.

„Încărcătorul cu cartușe nu trebuia și nu avea cum să fie cuplat la armă. Cartușul nu avea cum să fie în țeavă, au fost mai multe reguli încălcate. Arma trebuia să fie la el în acel loc, din ce ni s-a comunicat. Ofițerii prezenți acolo au vrut să demonstreze că e „Rambo”. Nu este un militar mobilizat recent. Este un militar care… Eu nu am simțit că cineva dorește să-și asume responsabilitatea urmare a acestui caz”, a mai subliniat socialisul.

Amintim că, incidentul grav s-a produs pe teritoriul unei unități militare din sudul țării, în data de 10 mai. Inițial, Poliția a anunțat că decesul ar fi fost cauzat de un stop cardiac, însă ulterior a revenit și a confirmat că adolescentul a murit în urma unei împușcături. Pe caz a fost deschis un dosar penal, iar Ministerul Apărării a inițiat o anchetă internă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. La data de 12 mai, soldatul prin contract, în vârstă de 20 de ani, suspectat că ar fi tras din armă, a fost arestat pentru 30 de zile. Acesta este acuzat și de rănirea unui militar în termen, în vârstă de 18 ani. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat anterior că nu intenționează să demisioneze până la finalizarea anchetei, argumentând că prezența sa în funcție este necesară pentru desfășurarea investigațiilor și clarificarea completă a circumstanțelor cazului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!