Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Premierul Alexandru Munteanu răspunde întrebărilor cetățenilor și prezintă realizările săptămânii

14 Dec. 2025, 17:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
14 Dec. 2025, 17:34 // Actualitate //  Ana Panaguța

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a prezentat, printr-un mesaj video, o retrospectivă a săptămânii, evidențiind aprobarea în primă lectură a bugetului de stat pentru 2026 și răspunzând întrebărilor cetățenilor despre pensii, politici pentru tineri și prioritățile Guvernului.

În mesajul său, premierul a subliniat că aprobarea bugetului în primă lectură este rezultatul colaborării întregului Guvern, apreciind în mod special contribuția Ministerului Finanțelor și a ministrului Andrian Gavriliță.

„A fost o săptămâna plină și s-a terminat cu un eveniment foarte important, s-a aprobat în prima lectură bugetul anului 2026. Eu vreau din tot sufletul să le mulțumesc colegilor mei de la Ministerul Finanțelor, ministrului Andrian Gavriliță pentru o prestație profesionistă și constructivă în plenul Parlamentului”.

Prima întrebare a fost din partea unei vârstnice, care l-a întrebat când va fi majorată pensia.

„Încercăm să facem cât mai mult pentru cei vârstnici, pentru cei care și-au dăruit viața pentru această țară. Înțeleg că le vine foarte greu, dar în ultimii patru ani, pensia minimă s-a triplat, iar pensiile medii s-au dublat. O să le indexăm din nou în primăvara anului viitor. Înțeleg că pare puțin, dar vom încerca în continuare să avem grijă de părinții și buneii noștri”.

Premierul a vorbit și despre politicile dedicate tinerilor, subliniind necesitatea creării condițiilor pentru ca aceștia să-și construiască viitorul în Republica Moldova.

„Avem tineri talentați și bine pregătiți în R. Moldova și ne dorim să-și construiască aici viața și cariera. Pentru ei există programe precum: adaos de 3.000 lei la salariu timp de un an în șapte domenii cheie, voucher cultural de 1.000 lei pentru cărți, teatru sau muzică și facilități pentru obținerea locuințelor”.

În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, Alexandru Munteanu a dezvăluit că are doi fii aflați momentan în străinătate, care se implică în proiecte sociale și de caritate pentru Republica Moldova și plănuiesc să se întoarcă în țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 15:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
03 Nov. 2026, 15:39 // Slider //  Victoria Laur

UE prezintă pe 4 noiembrie raportul privind Republica Moldova. Bruxelles va anunța progresele privind parcursul nostru european și ar urma să primească foaia de parcurs pentru aderare.

În perioada 9-10 noiembrie, la Palatul Republicii din Chișinău urmează să aibă loc Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene. La eveniment este așteptată și comisara Marta Kos.

Conferința de la Chișinău va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului de afaceri și mass-media. Aceștia vor analiza etapele procesului de aderare și modul în care reformele pot produce schimbări concrete pentru cetățeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

După conferință, în perioada 15-16 noiembrie, Maia Sandu va merge la Bruxelles. Președinta urmează să participe la Forumul de Extindere al UE. La reuniune mai sunt așteptați miniștrii de Externe din Irlanda, Polonia, Lituania, Spania, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Albania și Ucraina, președintele Finlandei, liderii Uniunii Europene și mai mulți comisari ai UE.

Președinta va vorbi în cadrul panelului despre extindere, pe 15 noiembrie, alături de oficiali din Ucraina, Albania, Ucraina și Muntenegru. În aceeași, speaker la eveniment va fi și șefa Stratcom, Liliana Vițu, care urmează să comunice despre perspectivele extinderii UE pentru societatea civilă și autoritățile locale.