Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Premierul Dorin Recean a inspectat lucrările de reabilitare a drumurilor în raionul Leova

21 Aug. 2025, 17:48
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
21 Aug. 2025, 17:48 // Politica //  Realitatea.md

Premierul Dorin Recean a efectuat o vizită de lucru în raionul Leova, unde a inspectat mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere. În satul Filipeni, șeful Executivului a participat la inaugurarea unei porțiuni de 3,5 km de drum grav afectat de ploile puternice din anul trecut. Segmentul renovat se află în intersecția a patru drumuri locale, care au fost, de asemenea, reabilitate.

„De astăzi, cetățenii pot circula în siguranță pe acest drum. Guvernul, prin Comisia pentru Situații Excepționale, a alocat aproape 11 milioane de lei, iar primarul și localnicii s-au mobilizat exemplar pentru a-l repara și a-i da o nouă față”, a declarat Dorin Recean.

Localnicii au subliniat că drumul nu a mai fost niciodată reparat. „Dorința noastră cea mare a fost să avem acces, deoarece, dacă era o ploaie sau o ninsoare, nu ieșeam din sat și eram nevoiți să înconjurăm circa 14 kilometri”, a spus directorul Gimnaziului din Filipeni, Valentin Lupu.

Premierul a menționat că modernizarea drumurilor este esențială pentru dezvoltarea regiunii. În ultimii ani, în raionul Leova au fost renovate tronsoanele Leova–Leușeni și ieșirea din Sărata-Răzeși spre Sîrma, iar podul Leova–Bumbăta, primul construit peste Prut după independență, a fost dat în exploatare.

„Până la sfârșitul anului vom investi 500 de milioane de lei în drumurile locale. Cel mai mare număr de drumuri date în exploatare a fost posibil în ultimii patru ani datorită apropierii de Uniunea Europeană și gestionării eficiente a ajutoarelor primite. Avem datoria să continuăm pe această cale”, a declarat premierul.

Tot astăzi, Dorin Recean a inspectat lucrările de reabilitare a drumului național R34 Hîncești–Leova–Cantemir, care înregistrează întârzieri. Până acum, proiectul este realizat în proporție de 62%.

Reabilitarea tronsonului, cu o lungime de 83 km și o valoare contractuală de peste 56 milioane de euro, este efectuată de un antreprenor general și un subantreprenor. În discuțiile cu aceștia și cu reprezentanții Agenției Naționale a Drumurilor au fost stabilite măsuri pentru accelerarea lucrărilor, astfel încât drumul să fie finalizat în beneficiul locuitorilor din Leova și din întreaga regiune de sud.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 08:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
11 Nov. 2026, 08:37 // Slider //  Valentina Buza

Portugalia se pregătește pentru o furtună extrem de puternică, iar autoritățile au decis să închidă miercuri școlile și instituțiile publice care nu oferă servicii esențiale. Furtuna Charles ar putea aduce ploi torențiale, inundații și rafale de vânt de până la 150 km/h. Opt districte, inclusiv capitala Lisabona, vor intra sub alertă roșie, iar populația este îndemnată să rămână în case. Guvernul a pus în alertă serviciile de urgență și unitățile armatei, pregătindu-se pentru intervenții de amploare.

„Toți cei care pot să rămână acasă să o facă. Mâine (n.r. astăzi, 11 noiembrie), va fi o zi cu totul excepțională și trebuie să rămânemîn case și în siguranță”, a avertizat ministrul de Interne, Luis Neves, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Protecției Civile.

Oficialul a avertizat că autoritățile se așteaptă la situații grave, în care intervenția salvatorilor va fi esențială. „Vor fi momente extrem de dificile, în care va fi nevoie de intervenția echipelor de salvare”, a declarat Luis Neves, explicând că toate serviciile de urgență și unitățile armatei au fost puse în stare de alertă.

Potrivit Institutului Portughez pentru Mare și Atmosferă (IPMA), primele efecte ale furtunii Charles vor fi resimțite pe teritoriul continental al Portugaliei începând de miercuri, spre sfârșitul dimineții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Opt districte din centrul și sudul țării, inclusiv Lisabona, vor fi plasate sub alertă roșie, cel mai ridicat nivel de avertizare meteorologică.

Vântul ar putea atinge viteze de 100-120 km/h, iar în zonele de coastă rafalele ar putea ajunge la 140 km/h. În cele mai puternice episoade ale furtunii sunt prognozate viteze de până la 150 km/h.

Pe lângă vântul violent, meteorologii avertizează că ploile torențiale ar putea provoca inundații, în special în orașe. Autoritățile se tem și de prăbușirea copacilor sau a unor structuri, precum și de întreruperi ale alimentării cu energie electrică și ale serviciilor de telecomunicații.

Ministerul de Interne le-a recomandat oamenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și, acolo unde este posibil, să lucreze de acasă. Ministrul Luis Neves a cerut populației să stea departe de litoral, unde vântul puternic și valurile violente ar putea pune vieți în pericol.

„Vrem să prevenim mai degrabă decât să ne confruntăm cu dificultăți suplimentare”, a subliniat ministrul, amintind de furtunile devastatoare care au lovit Portugalia la începutul anului și în urma cărora au murit mai multe persoane. Potrivit acestuia, unele dintre decese au fost provocate de comportamente imprudente.