Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Premierul român, Victor Ponta, și-a anunțat oficial CANDIDATURA pentru alegerile prezidențiale din toamnă

29 Iul. 2014, 16:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Arhiva Realitatea
29 Iul. 2014, 16:50 // În Lume //  Arhiva Realitatea

Premierul României, Victor Ponta, va participa la alegerile prezidențiale din luna noiembrie 2014. Anunțul a fost făcut în cadrul Consiliului Naţional al PSD, organizat astăzi la Craiova, cu participarea a 5.000 de social-democraţi. Ponta a solicitat sprijinul colegilor săi pentru a candida la alegerile prezidenţiale din toamnă, după ce a vizitat zonele afectate de inundaţii şi de precipitaţiile abundente din ultimele zile.

Consiliul Naţional al PSD a început sub sloganul „România puternică – schimbare până la capăt”, dar în absenţa premierului Victor Ponta şi a vicepremierului Liviu Dragnea, aflaţi în zonele afectate de inundaţii şi de precipitaţiile abundente din ultimele zile. Cei doi au ajuns la Consiliu la mai bine de jumătate de oră de la începutul acestuia, iar Ponta şi-a anunţat oficial candidatura pentru prezidenţialele din noiembrie 2014.

„Mi-am lansat candidatura fără să plănuiesc aşa, alături de pompieri şi salvamontişti care au salvat oameni din mijlocul apelor. Mi-am lansat candidatura alături de oameni curajoşi, dar şi de oameni deznădăjduiţi, care aşteptau de la noi şi de la mine sprijin şi compasiune. Mi-am lansat candidatura, fără să mă pregătesc, alături de români care trebuie să ştie că nu sunt singuri la nevoie”, a declarat Victor Ponta, citat de Romaniatv.net.

Participanţii la eveniment au primit un material electoral prin care premierul român promite „un model diferit de lider şi de preşedinte”, precizând că îşi doreşte să fie un „garant al corectitudinii” şi un „preşedinte util României şi cetăţenilor ei”.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!