Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Președinta Georgiei nu mai are voie să zboare cu Georgian Airways. A criticat-o pentru reluarea curselor cu Rusia

21 Mai 2023, 16:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
21 Mai 2023, 16:35 // În Lume //  Elena Putregai

Fondatorul Georgian Airways i-a interzis duminică, 21 mai curent, preşedintei ţării să mai folosească serviciile companiei după ce aceasta a anunţat că va boicota linia aeriană pentru că a reluat zborurile cu Rusia.

Rusia a anunţat în această lună că ridică o interdicţie de patru ani privind zborurile directe în Georgia şi că renunţă la o politică de decenii privind necesitatea vizelor pentru georgienii care vin în Rusia.

Preşedinta Salome Zurabişvili a îndemnat autorităţile georgiene să nu răspundă iniţiativei Rusiei, un apel care a fost ignorat.

Tamaz Gaiaşvili, fondatorul companiei private Georgian Airways, a declarat duminică, potrivit TASS, că Zurabişvili este acum „persona non grata” şi va avea interdicţie până când „îşi cere scuze în faţa poporului georgian”.

Preşedinta Salome Zurabişvili nu a reacţionat până în prezent la acest anunţ.

Deşi oficialii georgieni au salutat reluarea zborurilor, unii cetăţeni care vor ca ţara din Caucazul de Sud să se distanţeze de Moscova în favoarea Uniunii Europene au protestat duminică în centrul Tbilisi. Mulţi georgieni se opun oricărei apropieri de Moscova care are staţionate trupe în cele două regiuni separatiste – Abhazia şi Osetia de Sud – care reprezintă circa o cincime din teritoriul ţării.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!