Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Președintele Macron „a fost răpit” de la Muzeul Grevin din Paris și „eliberat” în fața Ambasadei Rusiei

03 Iun. 2025, 18:08
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
03 Iun. 2025, 18:08 // În Lume //  Realitatea.md

Statuia din ceară a președintelui Emmanuel Macron a fost furată luni de activiști ai organizației Greenpeace de la Muzeul Grevin din Paris și a fost depusă, apoi, în fața Ambasadei Rusiei în semn de protest față de legăturile economice dintre Franța și Rusia, au anunțat mai multe surse concordante, citate de AFP.

‘După părerea noastră, Franța face un joc dublu’ și președintele francez ‘întruchipează acest dublu discurs: el susține Ucraina, dar le încurajează pe companiile franceze să facă în continuare comerț cu Rusia’, a declarat Jean-Francois Julliard, directorul general al organizației Greenpeace France.

‘L-am vizat în mod special pe Emmanuel Macron, pentru că el are o responsabilitate deosebită în această situație. El este cel care ar trebui să fie în fruntea discuțiilor europene’ pentru a pune capăt contractelor comerciale dintre Rusia și țările europene.

Potrivit unei surse din Poliția franceză, două femei și un bărbat au pătruns luni dimineață ca simpli turiști în celebrul muzeu din centrul Parisului, considerat echivalentul franțuzesc al Muzeului Madame Tussauds din Londra.

După ce și-au schimbat îmbrăcămintea, pentru a pretinde că erau artizani sau angajați ai muzeului, ei au furat statuia din ceară a președintelui Franței, în valoare de 40.000 de euro, și au ascuns-o sub o pătură, părăsind clădirea printr-o ieșire de urgență.

Statuia a fost depusă apoi în fața Ambasadei Rusiei, situată în cel de-al 16-lea arondisment al Parisului, a constatat un jurnalist prezent la fața locului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.